Cum să dai de gard cu o campanie bună: „a doua șansă” la Leroy Merlin

Știți momentul acela când vrei brad de Crăciun natural, că parcă ai vrea să miroasă în casă, mai ales în combinație cu aroma de portocale – doar acesta e mirosul sărbătorilor de iarnă!

Dar te cam doare sufletul de ce se întâmplă cu brazii tăiați de Crăciun, care, în doar câteva săptămâni, sfârșesc trist, aruncați pe unde apucă românașii noștri să dea cu ei – în cel mai fericit caz, dacă se poate spune așa, la gunoi.

Cum ne-am hotărât să luăm bradul de Crăciun la ghiveci de la Leroy Merlin

Motiv pentru care anul acesta, fiind și în primul an oficial la casa noastră, am decis și noi să ne luăm brad natural la ghiveci. Am vrut unul micuț, să fie așa, simbolic, să îl putem manipula ușor și să nu ocupe nici prea mult spațiu + că e mai ușor de transportat.

În decizia noastră, ne-a ajutat mult campania Leroy Merlin „Oferă o a doua șansă bradului de Crăciun”. Mesajul campaniei e așa:

„Returnează brazii naturali cumpărați din orice magazin din rețeaua Leroy Merlin și vei primi automat UN VOUCHER DE CUMPĂRĂTURI ÎN VALOARE DE 25 LEI. Tot ce trebuie să faci este să păstrezi bonul fiscal și să îl aduci odată cu bradul, în perioada 05.01 – 03.02.2019. Voucherul poate fi folosit în perioada 05.01 – 03.02.2019, în toate magazinele Leroy Merlin.”

Motivul a fost simplu: stăm la apartament, nu prea aveam posibilitatea să plantăm undeva brăduțul în București și, văzând și citind și pe la alții că poți returna chiar și brăduți naturali în ghiveci, am zis să mergem să-l luăm de la Leroy Merlin! Chiar am fost chitită să îl luăm de acolo, căci mă gândeam: „Ce tare! Bradul returnat va avea a doua șansă, va fi plantat de către ei, va ajunge probabil înapoi într-o pepinieră, cel mai posibil la anul va bucura de Crăciun pe altcineva și toată lumea va fi împăcată și fericită”.

Campania aceasta cu „a doua șansă a bradului” mi s-a părut una foarte bună ca idee și marketing. Împachetat frumos mesajul, mergea acolo unde putea îndeplini o necesitate și rezolva concret și sustenabil o problemă; răspundea la aceeași întrebare anuală în ianuarie: ce facem cu brazii după Crăciun, ca să nu mai fie aruncați pe unde se apucă, mereu cu aceeași nepăsare? Doar că e muuult spus că un brad ar mai avea o a doua șansă, dacă nu e la ghiveci.

Tocmai de aceea, după ce citisem pe site-ul Leroy Merlin că intră în promoția asta și unii brazi la ghiveci, am zis că mai degrabă oferim a doua șansă pe bune unui astfel de copac. Ba mai mult, văzusem la Andreea Balaban din 09.12.2018 (la minutul 04:35 aici, ea menționează de campania cu brazii Leroy Merlin) – singurul vlogger pe care îl urmăresc – că își luase ditai bradul natural la ghivechi de la Leroy (cred că brad Nordmaniana în ghiveci), după ce umblase o zi întreagă prin magazine de profil, tocmai pentru că putea fi returnat și nu distrus, oferindu-i-se o nouă viață astfel. Vorbim de un brad în viață, cu rădăcină viabilă încă, atenție! Ea nu mai dorea să îl ducă la ai ei în curte să-l planteze, pentru că procedase deja astfel cu destul de mulți înainte, așa că Leroy Merlin răspundea în acest mod unei asemenea nevoi.

 

Brad la ghiveci de la Leroy Merlin Andreea Balaban
Bradul la ghiveci de la Leroy Merlin al Andreei Balaban

Tot pe YouTube, din data de 20 decembrie 2018, circula un clip de la Leroy Merlin referitor la campania aceasta:

Probabil încă brazii nu li se vânduseră complet or something, de au simțit nevoia promovării cu clip special și pe acest canal.

Pe TV, rula un spot publicitar care suna ceva de genul: „Pentru orice brad natural pe care-l aduci înapoi în magazin în luna ianuarie, primești un voucher de 25 de lei”.

Buun, hotărârea e luată. În 22 decembrie, într-o sâmbătă, purcedem să ne luăm bradul de la Leroy Merlin, că venea Crăciunul și mi se cășunase mie pe brazii din campanie. La ghivechi musai, ca să oferim cum trebuie a doua șansă unui astfel de copac.

Țin minte că am verificat clar regulamentul campaniei pe site-ul magazinului Leroy, cu puțin înainte de a achiziționa brăduțul, să vedem dacă e chiar așa cum se scria în online și că se încadrează și brăduții la ghiveci. Și se încadrau. Căci, altfel, nu am mai fi luat brad de acolo, așa! Era oricum primul brad luat împreună, nu ne aruncam așa, fără să ne informăm. Din istoricul de search pe temă și documentare la noi:

Informare despre regulamentul campaniei Leroy Merlin care vizau brazii de Crăciun.

Ajunși acolo, la Leroy Merlin în Chitilei, ne mirăm de îmbulzeala pe brazi, în mare parte tăiați. Ajungem la zona de exterior, unde țineau ei și brazii naturali, în ghiveci, ca să stea la răcoare, cum au nevoie. Brăduți mici cum voiam noi – de fapt, molizi Picea Pungens, de care ne-am luat și noi – cred că mai erau doar vreo 5. În mare parte erau semiuscați la unele rămurele, trântiți acolo cu tot cu ghiveci, unii peste alții, legați cu sfoară.

Am ales cu greu unul care să fie cât de cât verde bine. Brăduțul (de fapt, molid) era foarte des și înțepa bine; abia l-am împodobit. Păcat de modul cum rămăsese trântit acolo, sufocat de alți brazi… Dar am simțit că îl salvez, că e începutul lui, cu adevărat, spre o a doua viață.

Așa arăta inițial bradul de Crăciun în ghiveci de la Leroy Merlin

Azi, după ce ne-am bucurat 3 săptămâni de bradul nostru – molid, am decis să ne despărțim, să-l returnez spre o nouă șansă. Eram chiar mândră că am ales brad la ghivechi, că am reușit să-l adunăm frumos, să nu facem mizerie cu el și deja îmi imaginam cum îl voi desface acolo la ei, ca să îl las la zona exterioară, la răcoare, să fie dus să-și reia cursul firesc de copăcel de pepinieră. Dar visul acesta suna parcă prea frumos.

Leroy Merlin se acoperă de hârtii și se spală pe mâini de campania mincinoasă, la momentul returnării brazilor care au fost în promoția Voucher Brad

Luăm bradul, mergem noi cu bonul de achiziție la zona de unde l-am luat, ca să îl lăsăm cu grijă unde e locul pentru el. Dar, surpriză, ne informează doamna de acolo, fără „Bună ziua” sau ceva înainte, că brazii la ghiveci nu s-ar returna și să mergem la ghișeul de „Întâmpinare clienți” ca să ne spună ce să facem cu bradul. Say what?!

Mergem acolo, la acel ghișeu ne spune doamna că nu se încadrează în campanie și brazii la ghiveci. Îi spunem că noi așa ne-am informat când l-am achiziționat din regulamentul de pe site. „Și acum ați intrat pe site?”, ne spune. Îi spunem că am vrea să consultăm regulamentul acolo, direct în magazin. Caută printre hârtii, cheamă o colegă să o ajute, căci nu-l găsește (!). Cum poți să ai o campanie, să te ocupi la ghișeul respectiv de oferirea unor vouchere în schimbul restituirii unor brazi în cadrul unei campanii, dar tu să nu ai regulamentul pe masă?

În fine, vin două doamne între timp, ne flutură o „procedură” internă cu un act adițional de o pagină (din care nu am apucat să citim nimic, în care nu se sublinia nimic), prin care s-ar fi stabilit în 04.12.2018(!) că nu se mai primesc brazii la ghiveci în cadrul campaniei și gata, ele au rezolvat problema. Insistăm că vrem să vedem regulamentul campaniei, acela pe care l-am consultat când am luat bradul.

După ce mai dă o dată placa aceea cu procedura lor internă sau ce o fi, ne lasă în mâini paginile regulamentului (4 la număr sau pe acolo, atâtea câte erau pe site la momentul achiziționării brăduțului). Pe prima pagină, printre primele rânduri, stă trecut în tabelul de produse participante în cadrul campaniei și molidul nostru la ghiveci Picea Pungens. Și le spunem doamnelor: Uitați ce scrie aici! Produsele participante… Păi, domne, cumperi un lucru citind că participă într-o campanie și te duci, tot în cadrul aceleiași campanii, să profiți de beneficiile promise, și ți se spune: „Nu te încadrezi cu brazii la ghiveci. Aceia nu fac parte din campanie”. Degeaba spuneam eu: Păi tocmai de aceea am luat acest brad în ghiveci, ca să fie returnat, să poată fi replantat, să aibă a doua șansă, cum v-ați lăudat. Și, mai ales, făcea parte din campanie.

Până la urmă și-au dat seama că nu prea au cum să o scalde cu argumente și ne-au dat voucherul, dar cu o atitudine deloc potrivită. Mulțumesc doamnei mai în vârstă de la ghișeu, care a venit ulterior; a fost singura care pare că a înțeles că nu e OK ce au făcut, deși nu au spus o clipă asta. De scuze nu mai spun. Ne-au dat voucherul în baza bonului și au spus: „Vedeți că poate fi folosit până în data de 03 februarie a.c.”. De parcă pentru voucherul acela de 25 lei ne-am luptat. Atât au înțeles.

Am întrebat ce să facem cu bradul. „Lăsați-l afară lângă cei de la containere, pentru reciclare!”. Deci degeaba a fost luat la ghiveci. Doar o fadă impresie a fost că va fi el replantat într-o pepinieră, după cum ar fi lăsat parcă să se înțeleagă din campanie, inițial.

Așa ne-am îmbrăcat noi frumos bradul de Crăciun în ghiveci, pentru returnare, pentru a nu pierde pământ și a nu face mizerie (stânga). Și așa arăta printre ceilalți brazi de Crăciun, pentru reciclare (dreapta). La containerele Leroy Merlin. Pentru un voucher de 25 lei.

Reciclare sună foarte ironic în acest context. Acea „a doua șansă” a bradului de Crăciun despre care vorbesc ei e, de fapt, acel „dincolo de viață”: bradul e dezintegrat, devine compost, foarte nutritiv, ce-i drept, ca îngrășământ agricol. Cred că doar în cele mai bune cazuri – și rare! – un astfel de brad ajunge reciclat în rumeguș sau bază pentru lemn de pal.

M-a durut sufletul să-l lăsăm acolo, în grămada aia de brazi tăiați pentru Crăciun. Și m-am simțit foarte vinovată pentru asta, căci eu insistasem să îl luăm de acolo, în cadrul campaniei Leroy Merlin, în speranța unei a doua șanse reale. Încă mă simt aiurea.

Cât despre restul și campania în sine, m-am simțit păcălită. Dezamăgită.

Am intrat acum pe site să urmăresc regulamentul campaniei de-a fir a păr, dar, surpriză, aici acum nu mai e decât o erată în PDF la campania promoțională „Voucher Brad”, pe care poți intra de pe bannerul din homepage cu „Oferă o a doua șansă bradului de Crăciun!”, unde ți se recomandă să mergi către pagina de „regulament” ca să îl consulți. Erata specifică faptul că 3 tipuri de brazi (printre care cei la ghiveci, inițial în campanie, și al nostru așadar!) au fost incluși „în mod eronat” în campanie.

Erată la regulamentul campaniei pentru brazii de Crăciun Leroy Merlin
Erată la regulamentul campaniei pentru brazii de Crăciun Leroy Merlin. În loc de regulament, doar asta mai găsești acum în secțiunea aferentă, deși și în pagina cu bannerul de campanie ești direcționat spre a consulta pagina de „regulament”.

Ce-mi mai place mie e că spun că prin erată „decid modificarea Secțiunii 5 din Regulamentul campaniei”, dar regulamentul respectiv ia-l de unde nu-i. Am intrat pe comunicate de presă de la majoritatea publicațiilor online și am dat click acolo unde era direcționare către pagina de regulament, aceeași consultată în data de 22 decembrie 2018, înainte de achiziționarea brăduțului. Doar-doar dau de regulament. Dar nu, acolo ajungi doar la erată. Practic, au scos regulamentul de vreo 4 pagini (cel care era și azi în magazin și pe care nu-l mai „găseau”, chipurile) și au lăsat doar o erată.

Erata aceasta e datată din 26.11.2018, dar în data de 22 decembrie, când am luat bradul, nu era încă pe site unde e regulamentul. Era regulamentul, care, între timp, a dispărut!

Cum s-a dat de gard cu o campanie bună privind brazii de Crăciun

Dragă Leroy Merlin, pot înțelege când se strecoară erori în cadrul unei campanii, că oameni suntem. La fel cum pot înțelege că ți-ai dat seama, logistic vorbind, că nu poți îndeplini anumite cerințe și lucruri la care te-ai angajat, chipurile, în primă fază (replantarea unor brazi la ghiveci, care implică noi transporturi și costuri). Dar:

  1. îți asumi și, așa cum ai trimis comunicate de presă că ai o campanie cu un anumit regulament, la fel poți comunica și că a intervenit o „erată” la regulamentul respectiv din campanie. Ca să știe oamenii și după ce au cumpărat brăduții respectivi, anunțați că ar fi incluși în promoție, conform reclamei Orice brad natural…”. Comunicarea precară e tot lipsă de comunicare.
  2. chiar și când adaugi o erată / anexă, orice ar fi în plus la un regulament, lași spre consultare și regulamentul. Că de aceea se numește „Erată LA regulament…”
  3. nu-mi place cum te-ai spălat pe mâini de partea asta. Indiferent de partea cui ar fi greșeala, dacă oamenii au cumpărat brăduți la ghiveci, în ideea returnării pentru „ a doua șansă” (caz în care mă gândesc la replantare), în intervalul care a ținut până să realizezi tu eroarea, nu e vina lor și nu e tocmai fair să le trântești ușa în nas și să le spui că nu se încadrează în campanie brazii cu brăduți. Reclama spune simplu: ORICE brazi naturali. În regulamentul inițial erau trecuți și cel puțin 2 tipuri de brazi la ghiveci. Îți asumi că ai greșit, îți ceri scuze și repari ce mai poți. Altfel, asta se numește păcălire.
    Campania se desfășura începând cu data de 21 noiembrie, dacă nu mă înșel, deci, până în 26 noiembrie când e datată erata ce ține loc de regulament acum, în ciuda faptului că nu a fost pusă public pe site din acea zi, oamenii au achiziționat brăduți la ghiveci în ideea returnării. Ba unii, la cum susțin unii angajați ai tăi, au avut chiar mai mult timp – până la data de 4 decembrie 2018. Iar acelor oameni, ai avut grijă să le întorci placa, după ce le-ai înșelat așteptările. Ai convins unii oameni să-și achiziționeze un produs în mod mincinos în baza unei campanii, ai înșelat, apoi ai modificat o campanie în desfășurare, fără să mai lași la dispoziția clienților tăi acel regulament de campanie. Dar nah, românii sunt proști, nu? Lasă că merge și așa! Sună cunoscut?
  4. Campania era frumoasă, dacă era așa cum am văzut-o la început. Dar acum, la final, mă simt înșelată de ea, chiar prostită și cu mustrări de conștiință. Iar sloganul care atinge corzi sensibile ca „Oferă o a doua viață bradului de Crăciun” e inteligent ales, nu am ce spune, dar, știi, oricât de bine ar fi construită o reclamă, ea trebuie să rămână, înainte de toate, în cele mai mari proporții, sinceră. Ceea ce nu a fost cazul acum.

Nimic din ce pare prea frumos nu e adevărat. Nu complet, cel puțin. Nu la noi. Ar fi fost prea de tot să fie așa. Era o campanie foarte bună asta cu brazii, până să o dea de gard. Răspundea la o problemă destul de serioasă pentru mulți oameni care stau la apartament, dar, în fapt, pentru oricine care vrea brad de Crăciun și ține cât de cât cu natura și mediul.

Și e nevoie de astfel de campanii de conștientizare de la cât mai mulți retaileri (uite și aici niște soluții propuse), pentru a nu mai arunca brazii la gunoi de fiecare dată. Sau, mai rău, să nu mai fie lăsați pe străzi, pe unde se apucă și până vin cei de la salubritate să-i ridice.

Dar așa… nu văd ce șansă mai e aia pentru un brad să ajungă compost. Mai ales pentru brăduțul nostru în ghiveci. S-au adunat în cadrul campaniei brazi în baza promisiunii unor vouchere – 25 lei a însemnat viața unui brad de Crăciun. Apreciez și mișcarea aceasta, nu zic că nu-i bună, dar ai înșelat așteptări, te-ai spălat pe mâini în loc să-ți asumi, ai încercat să ascunzi și ai creat false speranțe, în dulcele stil românesc.

Și mă întreb, dacă nu veneau cu erata respectivă, ce se întâmpla cu brazii la ghiveci? Ajungeau tot compost, la reciclare? Asta era reciclarea lor. Așa, mai simplu: facem o erată, o publicăm în locul regulamentului și gata, spunem că brazii la ghiveci nu se încadrează, nu mai există dacă i-ai luat chiar și până să ne dăm noi seama de eroare, când erau încă în regulament stipulați. Mă întreb, când i-au trecut inițial, ce gânduri aveau și cu ei?

Așa, eu, care nu voiam neapărat voucherul acela (nu atât valorează un brad și o dezamăgire), dacă îmi luam un brad tăiat din altă parte, puteam să vin pur și simplu să-ți las ție în curte bradul la reciclare, pentru compost. Că doar cu bonul făceai dovada achiziționării în schimbul voucherului, în rest nici nu i-a interesat unde e bradul, cum arată, unde îl punem în punctele de colectare. Asta dacă le păsa, de fapt, de natură, cum au lăsat să pară.

S-au sacrificat așa unii brăduți la ghiveci, care chiar mai aveau a doua șansă: puteau fi replantați și repuși în vânzare în anii viitori. De știam că așa va fi, îl luam și noi tăiat sau luam artificial. Dar nu, am fost naivi, am crezut și noi, pentru câtva timp, că mai sunt și retaileri de bricolaj care, iei, țin cu natura și sustenabilitatea.

De fapt, ei, dimpotrivă, încurajează prin vouchere, cumpărarea de brazi naturali. Care, la final, ajung un fel de gunoi premium, în mare parte. Da, într-adevăr, nu mai ajung la gunoiul menajer din cartiere, în cel mai bun caz. În naivitatea mea, credeam că la Leroy sunt responsabili și încep să obișnuiască oamenii să ia (și) brazi la ghiveci, să îi susțină în sustenabilitate, pentru reciclare. Asta era cu adevărat o campanie bună!

(P.S.: Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit. În continuare cred că astfel de campanii de colectare a brazilor după Crăciun sunt necesare și încearcă să facă un bine ca să nu mai fie irosiți de tot brazii după sărbători, dar hei, când faci ceva de o asemenea amploare, îți asumi, gândești bine totul până la capăt și, de apari erori, nu încerci să ascunzi acele – pardon, gunoiul – sub preș. Căci, de la dorința de a crește câtuși de puțin în ochii clienților, poți cădea atât de tare, la final!

Sper să învețe cineva ceva din această experiență și, în viitor, să se îmbunătățească treburile cu adevărat în această direcție. Eu am fost dezamăgită, pe cât de entuziasmată fusesem inițial de brăduțul în ghiveci. Și când suntem deranjați de niște lucruri, cred că trebuie spuse. Și am vrut să trag un semnal de alarmă, că nu e tot atât de frumos pe cum pare inițial. Iar la pomul lăudat nu trebuie să mergi cu sacul. Iar campania Leroy de anul acesta a fost foarte lăudată, cel puțin în online. Păcat de gustul amar lăsat!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *