Nu mai prea mănânc carne.

De câteva luni. Și mi-e bine. Nici nu mai prea simt nevoia în ultima vreme. Sau mănânc puțină și mă satur rapid. La început părea mai greu. De ținut consecvența.

„Cred că e vârsta…”

Mi s-a spus: „Cred că e vârsta”. Aia, cică, la care te hotărăști să devii vegetarian. Well, eu nu știu ce este precis, dar… mă simt bine. Nu-i vorba de trenduri, influențe, credințe sau convingeri or something, că nu-s de mine. Nici postul nu mă prinde. Și, să ne înțelegem, nu mă bate gândul vegetarianismului, nu cred că voi renunța vreodată definitiv la carne, nu voi începe vreodată cu teorii despre cât de nașpa e să mănânci carne și să trecem toți pe clorofilă și plantații.

Ideea e că, odată ce începi să elimini din tipuri de carne, ajungi în final să o elimini aproape complet. Sau, cel puțin o bună perioadă, să nu mai simți nevoia de ea atât de mult. Mai mănânci câte o bucățică de poftă, la un grătar, la o reuniune cu preparate bune. Dar nu ca înainte, zilnic. Și nu în porții zdravene.

M-a ajutat faptul că nu am fost niciodată mare fană carne.

Nu am fost însă niciodată foarte mare devoratoare de carne. Când eram mică, nu suportam că se sacrificau animale pentru carne la fiecare mare sărbătoare. Aveam găini prietene de mică și sufeream când mureau sau erau tăiate. Dar, dincolo de asta… vedeam carnea aia crudă care arăta oribil pentru mine și mi se cam  întorcea când o vedeam înainte de a fi gătită. Ăsta era motivul: astăzi mila asta de animale există încă – normal, dar e mai temperată, regândită, nah… Nu e de tipul vegetarianismului și al convingerilor precum „vai, ucidem animalele lumii!”. Înțelegeți voi.

Fiind copil în creștere, nevoia de carne însă, cu care mă obișnuiseră ai mei, mă făcea să mănânc, să îi iau proteinele. De altfel, atunci nu prea ai de ales când ești mic. M-am strâmbat însă mereu la mezeluri și abia mă făceau ai mei să mănânc de-astea. Apoi, nici nu prea erau nu știu ce și de calitate… Nu suportam salamul, cârnații, kaiserul și alte de-astea.

Pește am început destul de târziu să mănânc, când au apărut la noi și alte specii în afară de macrou și a început mama să îl gătească mișto, nu doar prăjit în ulei cu făină. Acum, la pește și fructe de mare nu cred că voi renunța vreodată. Sunt preferatele mele, de departe. Și, din punctul meu de vedere, e discutabil subiectul acesta, mai ales în privința fructelor de mare și crustaceelor. Sinceră să fiu, atâta timp cât nu are sânge, cred că nu e în categoria „carne”. Nu aia hardcore (măcar). Whatever…

Am început prin a renunța la carnea de pui.

Eu am început prin a renunța la carnea de pui. Mâncam tot ce implica pui – era, chipurile, carne ușoară, lejeră și în orice preparat: quesadilla, salate, ciorbe, șnițel, pizza, shaorma etc. etc. Totul e(ra) cu pui. Sau cu porc, de care abia dacă mă ating pe la Crăciun.  (Și acum am o problemă cu asta, că abia găsesc ceva să mănânc fără… pui. Sau fără porc.)

În fine, povestea cu renunțarea la pui nu am decis-o chiar de capul meu. Am tot citit, am mers la unii medici, am și o problemă de sănătate pe care trebuie să o rezolv și așa mi-am dat seama că e conexă și cu consumul de pui, care îmi face rău – nu-i un singur medic care mi-a spus că nu prea e indicat să mai consum pui și să încerc să-l reduc pe cât posibil. So… no chicken anymore! Se poate înlocui însă cu succes cu curcanul. 😉 Sau cu rața, dacă vă place. Ori cu struțul, again – dacă vă place – și dacă aveți acces (că e mai scump și mai greu de găsit la noi).

burger cu carne de struț în Papiroen, Copenhaga
Burger cu carne de struț

Ce-i drept, după ce am renunțat la pui, m-am simțit mai bine decât oricând: nu mă mai durea stomacul, nu mai eram balonată, nu mai eram constipată, nu mai simțeam că-mi iese ficatul de sub coaste, nu mai aveam atât de multe coșuri, mă simțeam mai ușoară, mai puțin obosită. S-a simțit mult diferența!

De la a renunța la pui la cât mai puțină carne e doar un pas

Apoi, treptat, pentru că oricum puiul e cam în 90% din preparatele la îndemână, oriunde te duci să mănânci sau orice ți-ai comanda de mâncare, am început să elimin și din alte tipuri de carne – având în vedere că preparate cu adevărat bune cu celelalte sortimente de carne găsești greu și nu prea poți mânca zilnic. So…

Ocazional, mai mănânc vită. Nu mult. Doar în preparate asiatice, care-mi plac și la care nu renunț ever – oricum, aici carnea nu e în exces în general și e ușoară . Și cam o dată la 2 săptămâni, maxim. Dar încerc să  mănânc mai puțină, să o evit sub formă de carne tocată, în burgeri sau chiftele, unde e oricum cam condimentată și cu parte mai grasă, care pică greu.

Salată de vită cu noodles - preparat vietnamez
Preparat vietnamez: salată de noodles cu vită – ceva cu „bo” (în vietnameză, „vită”)

În rest, legume cu orez, paste, leguminoase la greu (mai ales năut) – salatele sunt multe și bune (mai ales vara), cartofi mai rar. Supele sunt și ele o bună opțiune, mai ales supele cremă: consistente și sățioase, deși lejere pentru stomac. Brânzeturi în platouri cu legume, în salate… Există opțiuni, doar să vrei. 😉

Deocamdată nu știu cum o să evolueze povestea cu „mai puțină carne”, cum o să se încheie. Ce știu e că în acest moment mă simt bine și, odată la câteva luni, merită încercată o eliminare a cărnii, pe cât posibil. Chiar te face să te simți altfel, în sensul bun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *