Reasons to be Pretty – teatru de la Oradea la București

Sfârșitul săptămânii trecute m-a prins la… teatru. Și m(i)-a prins bine. Relaxant. Reconfortant chiar. Dar, pe alocuri, cu multe întrebări complexe, greu de potolit cu gânduri obișnuite; alteori, cu concluzii-confirmări de care aveam nevoie.
După Menajeria de sticlă, vineri la POINT, am fost sâmbătă, 05.11.2016, la Teatrul de pe Lipscani, la o altă piesă modernă, în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent: Reasons to be Pretty, de Neil LaBute, spectacol invitat,  pus în scenă de către actori din cadrul Centrului Multimedia Studio Act din Oradea, – da, teatru independent, pus pe roate de curând, în această vară*.

De ce Reasons to be Pretty?  Well, n-am stat mult pe gânduri și, evident, am ales subiectiv. 🙂 Pentru că unul dintre actorii care au adus pe scena Teatrului de pe Lipscani acest spectacol, tocmai de  la Oradea, este Alin Stanciu – pentru unii, doar un nume de actor pe o listă; pentru mine însă, un om care își vede visurile cu ochii, un om din… România mea. Un coleg, la un moment dat de bancă, apoi și de liceu, iar în tot timpul petrecut în Târgu Jiu, inclusiv coleg de… cartier. Și, mai ales, de copilărie. 🙂

Chiar dacă am ales subiectiv, ei bine, nu am avut ce să regret în final. Dimpotrivă, am câștigat: piesa e modernă, cu temă mai mult decât actuală, cu niște reflecții profunde și care ung pe suflet. Te face și să râzi – cu lacrimi la un moment dat, îți arată mai ales niște realități dureroase ale vieții noastre, superficiale ai zice, dar profunde totuși. Îți conferă însă și un pic de „balsam” prin confirmarea că, în zilele noastre, oamenii te vor răni, vor da în tine cu cruzime și nu e neapărat din vina ta, ci doar așa te vor face ei să crezi. Pur și simplu pentru că ești mai bun, mai frumos, mai sus pe scara valorilor. Și, mai ales, pentru că ei nu pot fi ca tine. 

Concluzia în acest sens ar fi în ton cu vorbele acestea des citate pe internet în ultima vreme, atribuite lui Freud: „Înainte de a fi lipsit de respect de sine, asigură-te că nu ești înconjurat de idioți”.

Piesa se centrează pe două cupluri, patru personaje așadar, prieteni: Stephanie/Steph (Alina Leonte), Greg (Eugen Neag) , Kent (Alin Stanciu) și Carly (Ioana Cheregi).
Reasons to be Pretty este o piesă despre prietenie sau despre absenţa ei, despre dragoste, despre vorbe aruncate în vânt, despre neputinţa de a corecta ceea ce am greşit cam fiecare dintre noi la un moment dat în viaţă.” (Mircea Morariu, adevărul.ro) Te trimite cu gândul la piesa aceasta a lui Jessie J:

Cum titlul sugerează deja, ideea principală se bazează pe importanța aspectului fizic în zilele noastre, obsesie în jurul căreia se centrează întreaga societate actuală. Celelalte lucruri sunt prea puțin importante, restul nu primează. De aici, superficialitatea prieteniilor, a relațiilor dintre oameni, a țelurilor de urmărit în viitorul apropiat. Ezitări. Pendulări. Incertitudini. Nesiguranță. Multe întrebări. Nemulțumiri. Nefericiri. Reproșuri. Acuze. Compromisuri. Resemnări.

Reasons to be Pretty e un spectacol despre oameni normali cu drame absolut normale, care sunt condamnați să trăiască într-o cultură a extraordinarului, cultură în care standardele de frumusețe se referă doar la aspectul fizic. Dramele celor patru personaje devin adeseori ridicole sau absurde, pentru că nimeni nu s-ar fi gândit cât de mult contează astăzi felul în care ne percep ceilalți. În special cei apropiați. Desigur, întotdeauna aparențele au contat, dar în Reasons to be Pretty vedem cum o simplă remarcă poate schimba destine.” (Ioana Ciobanu, ovidan.ro)

alin-stanciu-si-eugen-neag-in-reasons-to-be-pretty

Piesa se deschide cu secvențe din Pretty Woman pe un ecran TV. Urmează apoi melodia Pretty Woman.  (Well, aici mi-am amintit de zăpăcitul de Alin – omul, în copilărie, când cânta prin clasă propria versiune, „Nașpa” woman…). Pe parcursul piesei, vor mai urma și alte cântece, tot cu referire la aspectul fizic sau la ideea de frumusețe, în general: Bruno Mars – Amazing, LMFAO – Sexy and I Know It.

În prima scenă asistăm la cearta dintre Steph și Greg, care va duce, în final, la despărțire. Este și punctul care va declanșa desfășurarea întregii piese. Motivul e unul foarte banal, dar extrem de important pentru ea, care, mai mult, îl consideră pe el vinovat, judecând lucrurile doar în suprafața lor. La ei, aparenta lipsă a frumuseții creează problema.

Celălalt cuplu – Carly și Kent, prieten(i) cu primul, e ceva mai solid, dar, în fapt, la fel de fragil și lovit de aceleași superficialități. Și în cazul lor, toate problemele se învârt în jurul frumuseții exterioare a oamenilor.  Aici, prea multă frumusețe existentă iscă mai degrabă drama.

Personajele nu acordă prea mare importanță limbajului sau comportamentului lor, se exprimă natural, (se) înjură foarte mult și destul de dur. Într-o descărcare emoțională, sănătoasă, după cum și teoriile psihologiei aprobă. Apropo, spectacolul nu e recomandat celor sub 16 ani. Și, în sală, din partea celor mai în vârstă, nu o dată am auzit comentarii sau interjecții dezaprobatoare. Doar că limbajul acesta reflectă, din nou, aceeași imperfecțiune a omului modern care, căutând perfecțiunea fizică, în mod ironic, din dorința de a salva aparențe mereu, își dezvăluie natura umană, nu doar cu bune; uită să fie… drăguț, uman, își pierde esența. Limbajul, de fapt, nu contrastează cu tema principală a piesei, ci, de fapt, o pune și mai bine în lumină. Și indică, în fond, tot slăbiciunea personajelor.  O fragilitate dureroasă, ascunsă sub cruzimea discursului.
Deși comunică violent însă, problemele celor patru pornesc, în fond, de la esență: lipsa comunicării în sine.  Și mai trist e că, în sinea lor, ei cu ei înșiși, în monolog, toți cei patru comunică foarte bine, știu să își exprime logic și inteligent nevoile, gândurile, adevărurile. În dialog însă, sunt cam dezastruoși. De aceea, pierd.

reasons-to-be-pretty-alin-stanciu-eugen-neag

Totuși, unele poante, elemente de discurs și replici dintre personaje sunt foarte inteligent construite. Inclusiv, sau poate mai ales, în monologul pe care, la un moment dat, fiecare personaj îl ține în fața publicului, cu toată sinceritatea lui. Mai mult decât o piesă de teatru reconfortantă,  spectacolul în sine e, datorită unor scene și replici foarte bine construite și redate de actori, mi-a părut, la un moment dat, ca o ședință de terapie… de cuplu, de grup, de unul singur. 🙂 Vindecător, după o perioadă când simți că mai toți au mușcat din tine. Și vor continua să muște și… să se înmulțească. Te vei simți bine după.

De la fiecare personaj înveți câte ceva, deși n-ai spera.  Dar înveți, mai ales, din greșelile lor. Repet, piesa e perfectă și ca terapie de cuplu. Sau ca terapie de relație de… prietenie ori  de simple relații între oameni, în genere. Pentru că în unele situații dintre ei, sau replici ori sfaturi/gânduri, te vei regăsi. Și înveți și din greșelile lor, pentru că ești pus direct în fața consecințelor unor fapte, chiar gânduri. Și e bine când înveți de la alții, nu pe pielea-ți proprie. De la Steph, înveți să te temperezi, să apreciezi ce ai când ai. Îmi place consecvența ei în decizii, dar tot aceasta este cea care o va face să-l piardă pe Greg. Sau Greg pe ea. E încăpățânată și nu e neapărat bine. Tot din greșelile ei  vei învăța că e bine să știi când să te oprești, când să taci, să asculți, să ierți…

greg-si-steph-in-reasons-to-be-pretty

De la Greg înveți resemnarea. Și pierderea. E un personaj echilibrat, inteligent și, poate, cel mai sincer. Cu riscul de a pierde oameni importanți, prieteni. De la Kent vei reprimi îndemnul Carpe diem!, motto în baza căruia el va risca să piardă totul. El e machiavelic, știe cum să pună problema, e „șmecher”, șiret. Carly îți arată că sub o mască frumoasă, puternică, zac multe slăbiciuni și cicatrici. Că sub zâmbete, se ascund dureri.

Interesant e fiecare monolog în parte, fiecare adresare către public. În astfel de momente, personajele (se) comunică în cel mai sincer mod.

Steph: „Dacă de fața mea vorbește așa, nu vreau să mă gândesc ce crede despre picioarele mele, despre sânii mei, despre…”; „Fața este cel mai important lucru la fizicul unei persoane.”;

Kent: „Când ai o femeie frumoasă ca ea lângă tine, te gândești ca un disperat că aproape orice bărbat vrea să o aibă și va face totul ca să fie așa. Și disperi. Dar n-ai ce face. Trebuie să trăiești cu gândul acesta.”; „Frumusețea  trece, în 10 ani se duce, când  Carly va fi urâtă, grasă și cu curul lăsat.”

Carly: „Sunt conștientă că sunt frumoasă și știu ce implică asta. Nu sunt proastă. Nu e ușor deloc să fii așa, te urmăresc și te vor toți ciudații. Și e grețos.”; „E foarte greu să fii așa, ca mine. Oamenii sunt cruzi. Dacă ești frumos și ai ceva ce ei nu pot avea, te vor urî și răni doar pentru că ai și ești mai mult decât ei. Oamenii nu înțeleg că fiecare se naște cu ceva al lui, e vorba de gene… Îmi doresc ca fetița mea să fie doar… drăguță, nu frumoasă. Să se nască oarbă – nu în sensul propriu, dar să aibă ceva, ca un văl, pe ochi, să nu vadă răutatea lumii.” E cel mai sensibil monolog și te va atinge. Te va face să înțelegi mai bine de ce  unii te urăsc/nu te suportă.

Greg: „Frumusețea e superficială, e un miraj. Te captează, dar trece repede”. El face comparația cu tabloul Toaleta lui Venus, de Velazquez, în care Venus e reprezentată cu spatele, cu fața la o oglindă, ținută de către un heruvim, dar chipul din oglindă nu se observă cu exactitate. „Dar tocmai asta e ideea: să ne facă pe fiecare în parte să ne imaginăm cum ar arăta Venus. Cam așa e și cu frumusețea… e o chestiune de subiectivitate, de interpretare. Asta tot încercam eu să îi explic lui Steph, dar ea a înțeles ce a înțeles.” Aceste gânduri constituie și concluzia piesei. Foarte bune ideea și comparația!

Show-ul acesta se bucură de foarte multă recuzită: piese de mobilier – un pat și o canapea chiar; uși, ferestre, televizor, monitoare ș.a. și… un ursuleț. O recuzită nu doar numeroasă, ci și masivă, care a fost cărată într-o dubă și adusă din Oradea până pe scena Teatrului din Lipscani. Pentru 100 de minute în care publicul să trăiască alături de ei. Îți trebuie ceva curaj și nebunie să faci asta. Și echipa de la Studio Act Oradea are de toate! Și-i plac mult și îi admir. Așa că, dacă aveți ocazia, în turneele lor prin țară, sau în vizitele voastre prin  Oradea, mergeți să-i vedeți! Sigur vă vor bucura și SE vor bucura.

recuzita-mare-reasons-to-be-pretty

În timpul verii care tocmai a trecut, plănuisem să îi iau un interviu lui Alin. Înainte de deschiderea oficială Studio Act, dar, ba mie, ba lui, ne-a fugit timpul și nu am mai reușit. Dar poate că așa trebuia. Să-l văd înainte jucând.
Am uitat, după spectacol, să imortalizăm reîntâlnirea printr-un selfie. Dar ne-a ieșit ceva mai frumos de atât: un autograf. 🙂 Pe bilet. Până data viitoare.

autograf-alin-stanciu

* Proiectul este realizat cu însuși sprijinul autorului, Neil LaBute.

Surse foto: arhiva personală, www.facebook.com/studioactoradea/;  bihon.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *