„Nepoată!”

Exact în urmă cu un an, cam pe vremea aceasta, aflam că a murit bunicul meu. Nu mi-a fost bunic biologic. Dar am un infinit de motive să îl numesc astfel.  Așa cum toată viața lui, el mi s-a adresat „nepoată”. (Îi spuneam „tata Mitu”, chiar dacă pe taică-meu nu l-am strigat vreodată „tată”.) Tot…

Continuă lectura

Când vorbele se împleticesc în sensuri

Toți trăim, la un moment dat în viață, momente mai penibile, inclusiv în vorbire, când, din dorința de a spune ceva inteligent, ne iese exact inversul. Mi-am adus aminte zilele acestea cum, la prima întâlnire cu un tip, din discuție în discuție, m-am trezit spunându-i „Nu trebuie să faci pe prostul. Fii original!”.

Continuă lectura

Despre „arta” de a fi cerută de soție

„De ziua ta, anul viitor, mergem la Paris! Că tot voiai tu de mult să vezi Parisul… Am luat deja bilete, le-am găsit la preț bun”. Eram în Szeged când Clau mă anunța asta, prin octombrie 2014. M-a surprins doar decizia și hotărârea, fără să mă întrebe, în prealabil, dacă pot atunci. Dar e ceva firesc…

Continuă lectura

„Revista, Raluca, revista!”

În clasa a III-a, după o lucrare de control la educație civică (sau ceva pe acolo), care consta într-o compunere de-aia de 2 pagini de A5 (situație în care eu mă extindeam mereu și dublam volumul), cu titlul „Ce vrei să fii când vei fi mare?” sau ceva în genul, m-a pufnit plânsul. Nu, nu…

Continuă lectura

Ce mi-a schimbat lumea?

Eram copil acum ceva vreme – timpul meu interior ar spune că e vorba de câteva zile; în fapt, fizica indică ani, ani mulți. Trec peste faptul că încă mă mai consider kid și uit de vârstă (motivul altora să țină morală de babete: Nu te mai copilări!… Bla…). Aveam un bagaj de cunoștințe foarte larg…

Continuă lectura