Cu ce înlocuim drojdia dacă nu mai avem de unde o procura?

Criză… cuvântul acesta greu a ajuns să fie asociat, de câteva zile, cu un cuvânt al prolificului… drojdia.  Un oximoron ironic al zilelor noastre, tot mai acut: criză de drojdie. Hmmm, nu m-aș fi gândit.

Nu m-aș fi gândit acum o lună că nu voi mai găsi drojdie pe rafturile magazinelor. Sub nicio formă. Că mă voi ruga de un angajat al Profi să îmi dea și mie dintr-o lădiță plasată sus de tot pe un raft niște praf de copt, aruncat printre alte lucruri („puse strategic deoparte” probabil).

Că mă voi îndrepta spre farmacie ca să caut o soluție la problema lipsei drojdiei…

Da, nu se mai găsește drojdie, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să depunem armele, dacă lucrurile o iau razna mai rău de atât. Dacă se va ajunge la speculă cu… drojdie. 🙂

Eu am o veste bună totuși și aici: mi-am amintit că mai există alternative. Iată-le mai jos!

1. Praf de copt

După cum începusem să spun în primele paragrafe mai sus, praful de copt e o alternativă bună la drojdie. E un fel de mix de agenți de creștere a aluatului.

Poți face pâine, dar mai buretoasă, ca un chec, inclusiv din praf de copt. Dacă ești printre norocoșii care mai găsesc încă și praf de copt la raft…

2. Supliment alimentar pe bază de drojdie activă

Cum n-am mai găsit drojdie în magazinele alimentare, m-am îndreptat spre… farmacie. That′s right! Oricât de aiurea ar suna, să știi că s-ar putea să ajute mult zilele acestea suplimentele alimentare pe bază de drojdie activă. Dar neapărat să fie activă!

Care e diferența între drojdie activă și inactivă? Drojdia activă se poate dizolva în lichide ca să faci maia – baza pentru un aluat. Drojdia inactivă se amstecă doar cu alte pulberi și alimente solide.

Evident că nici la framacie nu mai aveau astfel de suplimente. Ba chiar farmacista a făcut ochi mari și m-a întrebat pentru ce am nevoie. I-am răspuns că: „Pentru rolul probiotic, cum, nu știți?”. :)))

O mai găsești încă online, în magazinele de produse bio – aici, de exemplu.

3. Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu e perfect în realizarea aluaturilor cu coacere și nu numai. Merge de minune dacă nu ai drojdie.

Poți completa bicarbonatul de sodiu cu amidon. Here′s why:

Mai toate prăjiturile și checurile din comerț sunt făcute cu amidon. Acesta conferă o consistență mai densă și ușor umedă alimentelor. Plus: le face să reziste mai mult și să nu se usuce atât de repede.

Și, ei bine, praful de copt oricum conține bicarbonat și amidon. 😉

4. Maia ca din străbuni cu drojdie sălbatică făcută în casă

Pe vremuri, pâinea se făcea pe bază de aluat acrișor, cu maia naturală. Nu aveau drojdie de bere pe care să o vâneze în magazine, ca noi. De fapt, așa făcea și străbunică-mea pâinea. Și abia zilele trecute mi-am amintit de procedeul ei, când mi-a trecut prin minte amintirea pâinii ei.

Maiaua naturală se prepară cu drojdie sălbatică, o drojdie care e diferită de cea din comerț. E o bază, un starter pentru maia și se obține din ingrediente simple și de bază, la rândul lor, pentru aluat: făină și apă.

Baza pentru această maia începe prin amestecarea făinii și a apei și lăsându-le să fermenteze timp de câteva zile într-o sticlă, dar adăugând constant la acest starter mai multă făină și apă, în fiecare zi. Acest proces durează aproximativ cinci zile, până când drojdia și bacteriile cu acid lactic din făină s-au dospit în mod corespunzător, iar o parte din starter poate fi adăugată la aluatul de pâine.

Acest proces de fermentare și evoluție / înmulțire a drojdiei sălbatice, ușor, dar lung, oferă, de asemenea, o textură unică și o formă frumoasă produsului final.

Et voilà! Ai drojdie naturală.

În cazul în care te numeri printre norocoșii care au mai găsit drojdie proaspătă la raft, încearcă să o dozezi cât mai bine și să o pui la congelator pentru mai târziu, dacă nu o folosești pe toată o dată. Cică se păstrează bine acolo, nu are nicio problemă. 😉

Dacă și tu mai ai alternative la drojdie, please #share them – în secțiunea Comentarii, din josul paginii. We are in this together. Ajută cu sfaturile tale!

Să aveți spor la copt! 🙂 Să dospească aluatul și să crească pâinea bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.