Cum gătesc creveții – fructele de mare pe care le ador (5 preparate delicioase)

Îmi plac foarte mult fructele de mare, iar dintre toate – sunt pur și simplu înnebunită după creveți.  Și când mă gândesc cum i-am descoperit – din întâmplare…

Am luat acum vreo 8 ani o paella semipreparată de la Scotti, pentru că eram foarte curioasă cum poate fi un astfel de preparat, cu ceva ce nu mai mâncasem. Avea și scoici, și creveți. Cel mai mult, din toată acea compoziție, mi-au plăcut creveții, deși erau atât de mici și puțini! Am mai luat și am descoperit astfel că îmi plac foarte mult aceste fructe de mare.

Apoi, la un moment dat, am hotărât cu Clau să luăm și noi creveți proaspeți și să vedem pe net cum îi gătim. Țin minte că am fost în Auchan din Timișoara să ne luăm și am dat la raionul de pește și fructe de mare peste un nene care credea că putem întrebări despre creveți doar așa, ca să ne dăm interesanți. S-a purtat destul de arogant cu noi, până în momentul în care l-am șocat că am comandat și noi câțiva. 😛

A fost apoi o aventură să descoperim cum se decortichează și cum se gătesc. Cred că i-am făcut tot cu orez inițial. Dar au ieșit delicioși. Mi-am dat seama că gătiți proaspeți (mă rog, prefierți, cum luasem noi) sunt mult mult mult mai buni. Asta deși se pierde o bună parte din ei (consistența lor) sub temperatură mare.

De atunci, am mai gătit de atâtea ori – chiar ne-am impresionat și niște prieteni cu preparate cu creveți. 😀

Între timp, am descoperit că Clau are (sau avea?!) un soi de alergie la crustacee. Dar eu cred că se manifestă atunci când creveții sunt gătiți mai puțin. Pentru că se întâmpla doar atunci când mânca tapas cu creveți (la Journey Pub, de pildă) sau salata cu creveți de la IKEA. Însă nu s-a putut abține de la preparatele cu creveți, în special de la ale mele. 😀

Și că tot vine vorba, alături de el, am descoperit că pot găti creveți în atâtea moduri și că nici nu e greu. Așa că vă las mai jos câteva din preparatele mele cu creveți, realizate de-a lungul timpului.

Nu am cantități precise de ingrediente de dat în acest caz, pur și simplu gătesc după ochi și iese grozav gustul dacă păstrezi cât de cât proporția.

Creveți cu orez jasmin & roșu și scoici în vin 🍤

Pentru această rețetă, am folosit orez jasmin și orez roșu – o ediție specială din PENNY Market, pe care l-am fiert doar cu sare – riso bianco semplice, cum i-ar zice italienii.

orez riso bianco semplice cu creveți și midii trase în vin

Am luat niște scoici/midii congelate și creveți decorticați (cu codiță) congelați. Fructele de mare au fost trase în tigaie cu ulei de măsline și usturoi tăiat feliuțe subțiri. Am stors niște lămâie în cratița cu fructele de mare, apoi am pus peste un pahar de vin alb, după care am adăugat repede roșiile cherry tăiate în jumătăți.

orez sălbatic simplu cu creveți și midii în sos de vin cu roții cherry

Nu am mai lăsat mult pe foc, pentru că riscam ca alcoolul să se evapore și să nu se mai simtă deloc gustul vinului.

Ca plating, am ales să pun orezul fiert într-un bol rotund, de unde l-am răsturnat în mijlocul unei farfurii mari plate. Apoi, peste orez puțin și de jur-împrejurul său, am întins din fructele de mare în sos.

A fost un preparat delicios!

creveți și midii în vin cu orez sălbatic simplu
Creveți și midii în vin cu orez jasmin și orez roșu simplu

Frigărui de creveți cu legume și pește alături 🍤

O rețetă pe care nu am realizat-o prea des. Nu știu de ce. Dar e excelent ce rezultă.

Iei niște legume: eu am folosit roșii cherry, ciupercuțe, ardei kapia, pe care le-am alăturat creveților pe bețele de frigărui. La garnitură, am pus și câțiva cartofi wedges la cuptor, ca să merg pe ideea de barbeque. Și ciupercuțele din garnitură au fost făcute pe grătar.

Am servit cu file de merluciu pe grătar totul. A fost asezonat cu sare, piper și ierburi aromate tot ansamblul farfuriei. Simplu și foarte bun, de vară!

frigărui de creveți serviți cu legume și pește
Frigărui de creveți serviți cu legume și pește la grătar

Paste cu creveți 🍤

Combinația de creveți cu paste e preferata mea, mai ales că e ușor de preparat și lasă loc pentru tot felul de alăturări de ingrediente, în zeci, chiar sute, de feluri. Cred că am pierdut numărul dăților în care am făcut paste cu creveți.

În orice caz, vă las mai jos cele mai populare combinații de paste cu creveți, a la „chef” Rals:

Paste fusilli cu creveți, roșii cherry și dovlecei

Pentru această rețetă, ai nevoie de vreo 250-300 g de creveți – eu, de obicei, iau unii de la Lidl în caserolă, congelați și decorticați deja. Ies cam 2 porții zdravene de paste cu ei.

paste fusilli cu creveți și roșii cherry cu dovlecei
Paste fusilli cu creveți, roșii cherry și dovlecei

Apoi, tai pe jumătate vreo 150 grame de roșii cherry. Eu nu cântăresc – fac „ochiometric” totul, dar vă spun vouă despre gramaje ca idee acum. 😛

Iau o bucată de dovlecel curățat (unul mai mic, tăiat pe jumătate) și îl tai fâșii (de obicei, îl „rașchetez” cu o ustensilă de tipul celei de ras morcovi/cartofi, ca să iasă fâșiile subțiri).

Musai usturoi feliat subțire, după gust, ca și sarea, piperul, eventual niște fulgi de chilli, dacă vă îndură sufletul. 🙂

Fierb pastele separat, după indicațiile de pe pachet. Separat, trag în ulei cu usturoi și sare creveții, sting cu puțin vin, adaug roșiile cherry și dovleceii și amestec bine. Las puțin să scadă amestecul.

Vin apoi cu pastele scurse în tigaia cu creveți și amestec bine. Iau de pe foc, pun în farfurii. Adaug peste fâșii de parmezan (găsiți gata „rașchetat” în fâșii sau ras, în punguțe speciale, tot la Lidl). Pentru culoare și un plus de gust, pun și ceva verdeață – poate fi pătrunjel sau busuioc, după posibilități.

paste fusilli cu creveți roșii cherry și dovlecei

În 20 de minute ar trebui să fie gata tot procesul preparării acestui fel de mâncare. 😉

Tagliatelle nero di sepia cu creveți

Pastele negre din sepie le-am găsit la Kaufland mai demult, în nu știu ce ediție de alimente inspirate de gastronomia italienească. Îmi plac mult aceste paste, cu sepie, dar aceasta a fost prima oară când le-am gătit eu. Acum câteva luni, cred.

paste linguine nero di sepia cu creveți și roșii

Se prepară exact ca și pastele de mai sus: pui la fiert pastele după indicațiile de pe pachet. Creveții, tot congelați și acum, îi trag în tigaie cu ulei de măsline, sare, usturoi și ceapă verde. Sting cu un pahar de vin alb. Adaug roșii cherry și roșii tăiate cuburi, apoi vin cu două linguri de pastă de tomate „lungită” cu apă și cu niște piper peste.

paste tagliatelle nero di sepia cu creveți și roșii cherry
Tagliatelle nero di sepia cu creveți

Arunc pastele fierte și scurse în cratița în care am pregătit creveții și amestec ușor. Adaug parmezan și verdeață la final, în farfurie. Delicioase!

Risotto cu gălbiori și creveți 🍤

Ei, bine, această rețetă a fost făcută cu creveți proaspeți, luați din piața de pește din Barcelona. Când am stat acolo, am locuit aproape de piața Sant Antoni, unde găseai toate lighioanele marine la prețuri de regiune cu specific, adică foarte bune. Așa că am testat tot ce am putut și eu. 😀

piața de pește Sant Antoni din Barcelona

Țin minte că pentru acest risotto de care vă spun aici, au fost mai scumpe ciupercuțele – niște gălbiori – vreo 5 euro. Creveții m-au costat până în 2 euro, și au fost 5 în total. La risotto, am gătit doar 3.

Creveții, măricei, proaspeți, i-am fiert înainte cu condimente, ca să fac un stock pentru risotto. I-am tras apoi în tigaie cu ulei de măsline, usturoi, ceapă verde și ciupercuțele. Am stins cu puțin vin alb. I-am scos, apoi am adăugat orezul, am lăsat să se pătrundă în tigaie, după care am pus o cană de stock – un fel de supă în care am fiert cu câteva legume creveții înainte.

risotto cu creveți preparare

Când risotto a fost gata, am adăugat pentru puțin timp creveții trași anterior în tigaie, peste orez, ca să fie calzi.  Am scos risotto pe farfurie și am adăugat peste creveții. Am servit totul cu un pahar de vin alb spaniol.

A fost delicios totul. Și rapid! Cred că 30-40 de minute maxim, cu totul – spălare, tăiere ingrediente. 😛

risotto cu creveți
Risotto cu creveți și gălbiori

Mai are sens să menționez că mâncarea mea preferată este cea italienească? 🙂

Poftă bună!

Va urma…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.