Când ești mulțumit de propriile realizări, nu te mai uiți în curtea vecinilor. 😉
1. pentru că nu ai timp (împlinirea visurilor îți mănâncă o parte bună din viață). Oamenii mulțumiți de sine (sau, mă rog, pe drumul realizărilor proprii) nu au timp de invidii, ranchiuni, aruncături de priviri peste gard, sfaturi pentru ceilalți;
2. fiindcă dacă ești cu adevărat mulțumit de tine, nu-ți mai pasă de ce fac sau nu fac alții;
3. deoarece atâta timp cât ar sta să comenteze despre unul, despre altul, ar însemna să renunțe la timpul și energia necesară pentru realizarea propriilor obiective.
4. Când vrei cu tot dinadinsul să faci ceva, nu te uiți în stânga și în dreapta! Privirea ta e doar în sus, să atingi cerul cu visurile tale! Ești tu și propriul gând. Atât!
Succes! 🙂
Asta e cu dedicație pentru toți cei care scriu/vorbesc despre sine doar prin referire la ceilalți! Cu riscul de a-mi atrage și mai multe antipatii (că de existat, există întotdeauna), rog pe toți cei care comentează despre fusta scurtă a cuiva, părul despicat al altcuiva, viața „dezmățată” a vreunui prieten sau disperarea altuia, despre relația sau „facebookul” cuiva, să arunce o privire atentă într-o oglindă mare înainte, să vadă dacă mai e în stare să-i zâmbească înapoi persoana din „tablou” și, dacă în „dialogul” ăsta a descoperit vreo sclipire, e cazul să facă lumină din ea!
După exercițiul acesta, vreau să văd dacă va mai fi convins că merită să piardă din viață timp pentru a se opri să-i analizeze pe alții, dacă nu îi va veni să-și smulgă părul din cap pentru vremea pierdută înainte în pizmuirea (care la ei adesea se cheamă „compătimire”) și criticarea celorlalți decât pentru realizarea a ceva de laudă pentru ei! Dacă nu îi trece cheful ăsta, înseamnă că nu ai cu cine! Dar, în acest caz, nu vom vorbi de persoane fericite și mulțumite de sine vreodată! 😉 Pentru că nu vor ști niciodată să lucreze la fericirea lor, ci la „săpatul” aproapelui! Pe ăștia îi compătimesc eu cu adevărat! 😀 Căci sunt bolnavi de cea mai grea boală a secolului: ura și invidia… Și nu se iubesc îndeajuns nici pe ei. Altfel, ar lucra la construirea unui sine mai frumos, mai demn de laudă, mai original (căci, deh, dacă e, până la urmă, ceea ce fac ei, știe să facă oricine, indiferent de doza de sarcasm a fiecăruia din noi)! 🙂