Ce mă enervează idioțenia asta de clișeu „Nimeni nu e de neînlocuit”! Cât ne mai place să căutăm cusururi și comentarii chiar și acolo unde nu e loc de ele! Ne plângem că sunt promovate numai non-valorile, că nu se mai nasc oameni mari și genii, dar nici nu ne facem timp și ochi să-i privim pe cei din jurul nostru… Poate că omul acela „de înlocuit” pentru tine va mișca ceva în lumea asta, va realiza ceva „de neînlocuit”. E drept, nu va reuși să deseteze multe minți blocate în strâmbături și căutat defecte…
Mi-e greu să cred că oamenii datorită cărora am ajuns unde am ajuns sunt de neînlocuit, profesorii în fața cărora mă înclin cu cea mai mare admirație și considerație ar putea fi înlocuiți de cineva mai bun. E adevărat, am avut și noroc să am parte numai de așa oameni; dar totuși, nu cred că e cineva în jurul vostru, căruia să îi datorați momente din viața voastră, și care să nu merite să fie scutit de vorbe înapoiate precum acestea. Pentru restul, care v-au descurajat și dezamăgit vreodată, există altceva – nici măcar vorbe, există un tărâm al uitării și al ignorării…
Și mai cred că fiecare om, în felul lui, poate oferi, la un moment dat, clipe „de neînlocuit”! Mai este el prin asta „de înlocuit”? Gândește-te la omul de lângă tine sau la prima iubire…
Vrem o lume mai bună, dar când ne vom pregăti ochii să o și vedem?