E Ziua Copilului? 
Noroc c-o mai păstrez printre vietățile din preajma-mi, căci, apropo, azi e ziua lui… Pușu, cel mai copil al casei. 
„Mom, mom!” se aude parcă în fiecare dimineață la ușa dormitorului, de mai bine de patru ani. Se traduce în „Vreau pliculeț! Poate un pic și din pâinea voastră.”. În „Vreau să mă împletesc printre picioarele voastre, apoi să mă cuibăresc lângă voi”. A înțeles repede de ce e la noi, că e cel mai bine așa…
(…)
„Mi-a ieșit un pui mic-mic de pisică în cale. Săracul, a mâncat pâine goală de foame. Atât am avut să-i dau…”
Sau printre amintiri…
***
De-ale copilăriei:
„Tati, mie îmi place cum îți stă așa.
Da, dar nu nouă trebuie să ne placă.
Da, dar părerea mea contează!”
(Tati ăsta făcea coroniță pentru fetiță… Eu îi ascultam de la fereastra deschisă a băii.) Da, copile, părerea ta contează. Cel mai mult. Și nu doar azi.
Mi-e dor de vremurile când capul era gol și sufletul plin… de emoții. La mulți ani copiilor din suflet, veșnici! 
***
Când drumul spre casă scoate acuarelele copilăriei. 🦋🦄❤️ Nici că se putea un nume mai potrivit locului ăstuia. 🤗
***
Sau despre el, Omulețul frumos:
Scenă azi, la Basarab, în stația de metrou: Un băiat de până în 10 ani stă pe trepte și citește dintr-o carte, în engleză (!). Cartea nu e dintre cele subțirele, tip broșuri, chiar dacă mai are, pe ici-colo, câte o imagine de-o pagină, alb-negru. Nu e nici Harry Potter.
Treptele sunt reci-reci, dar încălzite de gestul băiețelului, care a cedat locul de pe bancă unora mai mari și mai încărcați de poveri și de frigul de-afară.
El e omulețul frumos de azi, care mi-a înseninat nu ziua, ci săptămâna. Și cred că o face și pentru alții la fel, în fiecare zi. Între chipuri rigide, încruntate, el, mic și senin, învinge poverile, prin plăcerea de a citi, de a te juca, de a vorbi frumos, de a dărui și de a zâmbi senin, cu sinceritate.
Cu o povară prea grea atârnându-i de umăr, dar cu o bunătate și mai puternic imprimată în suflet și care i se citește pe chip. Chip de copil matur!
***
***
Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.
Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.
(Creion – Tudor Arghezi)