Prima mea comandă online la Obsentum: cum a decurs experiența

De ceva timp, una dintre pasiunile mele nemărginite o reprezintă parfumurile – parte și pentru că un fragment important din parcursul meu profesional recent s-a învârtit în jurul lor. Admiram și înainte de pe margine domeniul, visam la unele parfumuri, dar, cum nu știam atât de multe și nici financiar nu mă încumetam pe atunci să mă aventurez în povești olfactive, am stat deoparte. Viața însă, ca în multe, de altfel, m-a adus printre ele, cum mi s-a întâmplat mai mereu unde a fost vorba de dorințe puternice, oricât de ascunse – au ajuns fapte într-un final, atunci când “a trebuit” să fie.

Și spun “povești” olfactive pentru că parfumurile chiar sunt povești altfel scrise – poate și de aceea mă simt atât de atrasă de ele. Să spui atât de multe fără să vorbești sau să așterni cuvinte…

De ce Obsentum?

O poveste cu nenumărate astfel de povești este și Obsentum, brand pe care l-am descoperit tot datorită parcursului profesional. Un brand cu suflet, așadar. O poezie a parfumurilor supreme, cele din liga superioară.

Pe partea online, am fost în miezul lucrurilor și l-am văzut cum apare și crește lângă mine, superb, curajos și ambițios, într-un moment când nimeni nu dădea o șansă parfumurilor, mai ales celor de lux – doar era lockdown și lumea, cu alte nevoi, avea temeri mari și cerințe care nu mai puneau răsfățurile de acest fel pe planuri principale. Dar iată că tocmai aici a fost cheia: parfumurile au fost atunci ca un balsam emoțional, au ridicat moralul și au uns pe suflete în acele momente grele. 

Obsentum box

În ce privește experiența directă cu Obsentum până acum, comercial vorbind, s-a redus la a trece pragul fizic magazinului din Băneasa Shopping City, de unde uneori nu mă puteam abține și mai ieșeam cu câte un astfel de răsfăț. 🙂 Apoi, parfumuri de nișă îmi mai luam și de la frații mai mici ai Obsentum (BestValue, Crewshop). Așa se face că, până acum, nu am dat niciodată comandă online la Obsentum.

De data aceasta însă, a fost aniversarea de 8 ani a acestui superb brand, pe care a sărbătorit-o memorabil cu 4 zile de reduceri de 25%. Se știe, Obsentum e un brand premium, cu parfumuri de lux la care doar de Black Friday mai ai parte de discounturi (și poate nici atunci chiar așa de generoase). Ceea ce e natural pentru o destinație de nișă, cu standarde înalte. Acum, nu m-am putut abține, nu am vrut să mai ratez ocazia și am ales să celebrez și eu cu ei – și uite așa am ajuns să plasez prima comandă online pe Obsentum.com.

unboxing Obsentum

Cum a decurs prima mea experiență cu Obsentum online 

Simplu și rapid! Produsele se adaugă ușor în coș, contul se creează automat la adăugarea adresei de e-mail și a datelor personale necesare. Primești și e-mail automat de întâmpinare, după înregistrare, cu un mesaj dedicat pasionaților de parfumuri de nișă. Apoi, e-mail de confirmare comandă și, când e gata împachetată comanda, încă unul de înștiințare privind coletul expediat.

Cel mai greu lucru a constat in alegerea produselor de selectat în coș final întrucât, dacă vrei cu adevărat să te menții în buget, cu tot discountul, trebuie să te ții tare și să alegi chiar acele parfumuri preferate fără de care chiar nu mai reziști în colecție.🫣 Deci joac-o pe asta! 😂

Și cum multă vreme m-am tot învârtit în jurul parfumului unisex More than Words de la Xerjoff, care ba mi se părea prea tare și bogat pentru nasul meu, ba aveam impresia că nu mă reprezintă (ca mai nimic de la Xerjoff, ca să fiu sinceră), am zis să o închei elegant și să-l adaug colecției. Până la urmă, e unul din parfumurile bestseller pe care orice colecționar din domeniu trebuie să le aibă. Nu regret nimic acum… 😁

unpack Xerjoff

Apoi, mi s-a terminat parfumul ambiental Rosso Nobile de la Dr. Vranjes Firenze și, cum tare mi-a plăcut și a rezistat, iar la Obsentum au și doze pentru refill (deci fără sticla de difuzor efectiv), am zis să iau și parfum pentru reumplere. Am ales o astfel de sticlă de 500 ml de Rosa Tobacco – reținusem aroma deosebită, foarte plăcută, încă de când s-a lansat, acum 2 ani.

Ca opțiuni de livrare, ai doar prin curier posibilitatea să alegi; fiind vorba de produse de lux, valoroase, nu și-au asumat potențiale riscuri generate de o livrare în easybox, de pildă, chiar dacă, poate, ar fi fost mai comod. Acum, fie vorba între noi, chiar înțeleg – nu de puține ori, aici la punctul de unde ridic cel mai des colete, s-a întâmplat să aibă urme de… rele tratamente, să fie ușor desfăcute, lovite și chiar rupte cutiile. Cu toată ambalarea atentă și precaută, Obsentum a ales să nu fie nici cel mai mic risc de deteriorare a bunurilor comandate, din momentul în care pleacă de la ei din depozit către tine.

Așadar, coletul a fost livrat de către Fan Courier la două zile lucrătoare după plasarea comenzii – destul de rapid (deși se putea și mai repede, sunt convinsă), având în vedere că am comandat într-o perioadă cu mai multe comenzi, fiind zile de promoție (extrem de rare în timpul anului, după cum spuneam). Am comandat vineri seara, pe 12 iulie, și a fost livrat marți, pe 17 iulie. 

Ambalarea a fost impecabilă. Totul a venit într-o cutie neagră marca Obsentum, solidă, ambalată la rându-i foarte zdravăn, într-o cutie de carton obișnuit etichetată “fragil”, cu sigiliu, și închisă foarte foarte bine cu zip specific. Atât de bine a fost închisă că a fost destul de greu de dezlipit zipul acela și am cam… sfârtecat-o. Nu contează, și-a făcut treaba sa până în acel moment. 🙂

colet Obsentum

De cum am deschis capacul cutiei negre Obsentum, a început magia: aroma parfumului Xerjoff Muse a ieșit la iveală și m-a cuprins bucuria. Am regăsit apoi cartolina de mulțumire pe care era notat de mână numele persoanei care a ambalat produsele (ceva similar am mai întâlnit la Coriolan, în coletul cu cerceii bebe-Ambrei), precum și parfumul cu care a fost spray-ată hârtia de împachetare din interior – un obicei marca Obsentum, întocmai ca și la achizițiile din magazinul fizic. ❤️

unpack Obsentum

Ce am apreciat e că, deși am achiziționat doar rezervă pentru parfum de cameră, mi-au pus în colet și bețe pentru difuzor – ceva ce nu am mai văzut la comenzile de la alții. Uite, despre asta e experiența de lux și asta face diferența și plasează Obsentum on top of the top.

unpacking Obsentum

Apoi, am avut încântarea să mai descopăr în pachet și trei mostre de parfumuri de la alte branduri de nișă: Green Irish Tweed de la Creed, Haltane de la Parfums de Marly și Oud for Happiness de la Initio – toate îmi plac la nebunie, și chiar dacă cel de la Creed și cel de la Parfums de Marly sunt pentru bărbați, mie îmi place cum miros și pe pielea mea. 

mostre Obsentum

Despre produsele comandate nu are rost să povestesc prea multe acum, nu ele sunt scopul postării. Doar că se face cumva că încep să mă îndrăgostesc de brandul Xerjoff, asta după ce multă vreme nu l-am găsit potrivit pe pielea mea – să ne înțelegem, pe alții adoram cum mirosea. Eu am început ușor relația mea cu Xerjoff, cu ceva mai lejer, de vară (cu 40 Knots), și tot am ajuns, după ce am fugit de el ceva vreme, la More than Words, care chiar nu mi se mai pare atât de… greu. Poate pentru că… mă maturizez. 😜

Adică, în mod normal, mai ales pentru o primă comandă online la Obsentum, aș fi navigat mult mai mult pe site și m-aș fi hotărât și totodată răzgândit de zeci de ori ce parfum să pun în coș, dintre atâtea branduri preferate; acum cumva mi s-a părut natural să-l aleg pe acesta – pur și simplu l-am văzut primul și asta a fost: am zis că de data asta chiar trebuie să îl iau, e bestsellerul Xerjoff din toate timpurile și e cazul să-l am în colecție.

comandă Obsentum Xerjoff

Doza de parfum pentru cameră Rosa Tobacco am ales-o pentru că de ceva vreme se terminase parfumul Rosso Nobile din difuzorul Dr. Vranjes – un parfum foarte plăcut, cu aromă de fructe și amintind de strugurii din via de la țară. A rezistat mai bine de un an, fiind și deosebit de agreabil, deci a trecut toate testele pentru a se cataloga în rândul unora dintre cele mai longevive și faine parfumuri de cameră.

De data aceasta, am ales pentru refill Rosa Tobacco, cu o aromă elegantă, ușor vintage, ca de salon. Aroma e de trandafir de Damasc, subtil, mai fresh, nu atât de copleșitoare ca la alte parfumuri cu trandafir (miros cu care de regulă nu mă împac ușor), iar tutunul adaugă o notă sofisticată. Parfumurile cu tabac îmi plac la nebunie, iar cu trandafirii în unele parfumuri am început să mă împac – spre exemplu, parfumul de cameră Rituals Ritual of Ayurveda a fost o surpriză foarte plăcută. Oricum ar fi, Rosa Tobacco mi-a plăcut de când s-a lansat și chiar nu e o aromă copleșitoare de trandafir, din contră – e un parfum cu adevărat nobil, aparte. A fost alegere foarte bună și convenabilă.

Obsentum Dr. Vranjes Firenze

Impresii finale

Dacă a meritat? Clar! Cred că e una dintre cele mai frumoase experiențe cu colete pe care le-am primit și cea mai bună ambalare și cea mai frumoasă despachetare de la un brand românesc. 🙂 Atât din punct de vedere estetic, cât și olfactiv, totul e atent aranjat până în cel mai mic detaliu. Te simți apreciat și răsfățat încă dinainte de a deschide cutia de protecție a pachetului.

Mi se pare deosebit și profesionist inclusiv faptul că au ales să pună toate produsele într-o altă cutie solidă marcă proprie, cu logo și pe capacul interior. E singurul colet din România în care am văzut o asemenea ambalare. În plus, cutia neagră Obsentum poate fi foarte ușor folosită pentru a oferi mai departe produsele drept cadou cuiva drag. Îi mai atașezi o fundă elegantă sau o legi cu o panglică și… asta-i tot! Arată elegant și tentant.

Obsentum unpack

La fel, faptul că mi-au pus și bețe pentru difuzor la rezerva de refill parfum de cameră, atenția la detalii, componenta emoțională prin personalizarea cartolinei de mulțumire cu numele persoanei care a ambalat produsele, scris de mână… la superlativ!

E o experiență unică să te desfeți cu o astfel de comandă premium. Și merită din când în când. Cu siguranță recomand, mai ales dacă ești pasionat de parfumuri. Dar, atenție, creează adicție! 🙂 Odată ce vei descoperi un astfel de răsfăț, cu greu vei mai putea renunța… Așa cum se întâmplă, de fapt, cu parfumurile de nișă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.