Cum să-ți pierzi zilele cu ING Bank…

…în caz că nu ai ce face cu timpul tău. Povestea mea neplăcută cu ING începe cam așa:

Aveam nevoie de un cont/card separat în care să îmi fie virată bursa. Mai am un cont de ING, dar nu puteam amesteca lucrurile. Mă rog, faptul că mai am un card la ei și că am colaborat bine cu ei până acum, fiind prompți, precum și sfaturile tuturor care au lucrat cu ING, m-au determinat să îmi fac și acest cont tot acolo. Se întâmpla prin noiembrie!!

M-am îndreptat spre cel mai apropiat sediu din zonă: pentru că sunt prezentă cel mai mult în zona Universității, m-am dus la ING-ul din Bălcescu, lângă Intercontinental. Am ajuns acolo pe la ora 14 și ceva (aveam un curs important de la 16). Toate ghișeele erau ocupate și, într-un final, s-a dezocupat cel dinspre intrare, din dreapta. Buuun, până aici, totul – bine.  I-am spus doamnei ceea ce îmi trebuia, am optat pentru card VISA și, pentru că nu știu ce concurs era în acea perioadă, ca să mă înscrie și pe mine, am așteptat timp în plus aiurea, pentru că nu reușea – nu știu ce eroare îi dădea. Mă rog, într-un final, pentru că deja pierdusem destulă vreme, i-am spus că nu am nevoie de acea înscriere, că mă interesează doar contul și gata!

De ce povestesc și detaliile acestea? Deoarece, până la urmă, toate se leagă; doamna respectivă nu a fost de la început atentă; în loc să mă întrebe detalii care nu aveau nicio relevanță pentru munca ei (de ex., unde sunt studentă, ce presupun cursurile la doctorat, de câte ori pe săptămână am cursuri ș.a.m.d.), mai bine își vedea de treabă. I-am și spus la un moment dat că urmează să merg la cursuri și să renunțe să mă mai înregistreze pentru concursul păcii (deci se apropia de ora 16 cu tot așteptatul și până a reușit ea să îmi deschidă contul și să îmi dea tokenul pentru homebank!!)… Mi-a dat hârtia cu contul, mi-a dat și dispozitivul token pentru Homebank și… am plecat, urmând să mă anunțe dumneaei când să vin după card. Aah, și a greșit și un token la început – nu știu ce n-a mers și a trebuit să-l anuleze. Se pare, așadar, că de la început a pornit cu stângul totul. 🙁

Acasă, am mai observat că în hârțoagele pe care mi le-a dat nu aveam decât pe cele legate de deschiderea contului și nu și pe cea cu codul de utilizator pentru token. Să nu pot verifica nimic deci…

Mi-a trimis doamna mesaj cam după o săptămână, să vin după card. Mă anunță senină că nu s-a emis card VISA, ci MasterCard, că, în nebunia de atunci, chinuindu-se să activeze una-alta, a rămas până la urmă Mastercard. Jesus!! Bun, îi spun: și ce presupune asta, mă gândesc că rămân la fel comisioanele, de-astea. Ea, foarte zâmbitoare: Nu chiar, acesta vă costă 20 lei comisionul de administrare, dar e mult mai bine cu acesta că îl puteți folosi și în afara țării. Bine, fie, dar nu aveam nevoie neapărat să îl folosesc în afara țării, îmi trebuie pentru bursă doar și, oricum, cred că și VISA poate fi folosit fără probleme în străinătate…

Cu ocazia aceasta, i-am spus să îmi dea și hârtia cu codul pentru token. Aiurea! În loc să obțin ce doream, am primit o hârtie doar cu… instrucțiunile de utilizare a tokenului!!!  Convinsă că era O.K. și grăbindu-mă din nou, nu am mai verificat și hârtia aceasta – am văzut acasă.

În fine, nu știu ce a mai indrugat ea legat de greșeala cu tipul de card și am mers cu PIN-ul să activez cardul la bancomat. Acolo, surpriză – PIN neacceptat, card înghițit! M-am întors la doamna repede și, panicată, vine să scoată cardul din bancomat. O întreb: „nu cumva PIN-ul nu e bun pentru că a fost emis pentru VISA (ce am cerut eu și ați bifat inițial) și mi-a venit, de fapt, Mastercard?” Ea: „Nu, nu are legătură”… Serios?!

Mă rog, sună repede la telefon să rezolve cu cineva. Fericită că dă peste un coleg pe care îl știa („Vai, Florin, ce mă bucur că dau de tine. Uite să vezi…”) îi spune ce s-a întâmplat și cere la ăsta reemitere de card. Apoi, mă dă pe mine la telefon să stabilesc ce și cum cu omul și, de fapt, să rezolv eu situația creată de ea! Omul îmi spune, după ce vorbise cu ea, că va reemite alt PIN și că pot merge să îl iau de la Office-ul ING din clădirea Crystal Tower de pe Căderea Bastiliei.  Mă grăbeam de data aceasta foarte rău… Intru înapoi la tipă doar să o întreb exact unde e acea locație că nu știam – nu stau de mult în București și ea, explicându-mi ca la proști, îmi spune la final: „te rog, să mă anunți când rezolvi”. Whaaat?!

Acasă, când am văzut că din nou a greșit și în ceea ce privește codul de utilizator al tokenului, am sunat la relații cu clienții și am cerut respectivul cod. Pe lângă asta, le-am povestit de pățania cu PIN-ul și am cerut ca PIN-ul să îmi fie trimis acasă, la adresa din București, pentru că, sinceră să fiu, nu aveam timp la dispoziție să umblu pe unde nici nu știam din cauza greșelii altcuiva. Când i-am povestit ce și cum, domnișoara de la telefon, fără măcar o scuză atașată, m-a întrebat: „Și acum doriți reemitere de card, ca să fie Visa?” I-am zis că nu, nu mai contează asta, tot ce doresc e să am PIN-ul corect, să pot și eu să activez cardul și să am acces la bani oricând vreau. (Apropo, a confirmat bănuiala mea: faptul că totul s-a produs din cauză că PIN-ul inițial fusese emis pentru VISA și, între timp, mi s-a dat un MasterCard. Doamna la care am deschis contul zicea că „nu are legătură”.) Bun, s-a rezolvat (aparent), ea a modificat adresa (pentru că rămăsese adresa de contact din Timișoara, eu mutându-mă recent în București) și a zis că, sigur, se poate să-l trimită acasă. Dar PIN-ul nu a ajuns la mine. Au venit sărbătorile de iarnă, eu am plecat în Târgu-Jiu, acasă la ai mei, de unde sunt și unde e și adresa de corespondență.

În Târgu-Jiu, am sunat din nou la relații cu clienții să le spun că eu nu am primit PIN-ul (după aproximativ o lună de la a doua reemitere). M-am întors în București după sărbători. Ai mei mi-au zis că nici până în ziua de azi nu a venit niciun plic pentru mine.

Sediul central ING Bank crystal-tower-ing-bank

Pentru că am terorizat pe toată lumea cu faptul că eu nu am PIN-ul la card și acces direct la bani, decât transferându-i în alt cont (noroc că măcar am rezolvat cu homebank-ul și codul de utilizator să-mi pot transfera banii în alt cont, că era groasă!), Clau s-a decis să le scrie pe twitter într-una din serile trecute (prin 13 februarie, cam așa). A doua zi am fost eu sunată de cei de la relații cu clienții ING și s-au hotărât să îmi spună și mie cum stă treaba: că mi s-au trimis PIN-urile la adresele la care am cerut, dar nu au găsit pe nimeni acasă și că, în astfel de cazuri, ei nu obișnuiesc să lase documente confidențiale și importante în cutiile poștale nesecurizate…

Răsar 3 probleme de aici:

1. E imposibil ca din 2 adrese să nu fi găsit chiar la niciuna pe nimeni acasă. În Târgu-Jiu e chiar imposibil, mai ales că mama e cam mereu acasă!

2. Să presupunem că, prin absurd, nu era nimeni acasă, cum zic ei. De ce nu lași un aviz că ai trecut pe acolo, să te contactez eu ca să intru în posesia plicului? Totuși, e un document… Până și poștașul lasă un amărât de aviz…

3. Cutiile poștale (și de la adresa din București, și de la cea din Târgu-Jiu) sunt securizate, cu lacăt pe ele, cu cheie, (mai mult nu se poate, că nu sunt seifuri).

Dacă toate acestea ar fi adevărate, de ce nu m-a sunat și pe mine curierul sau de ce nu m-au sunat ei (de la ING) să îmi spună că au încercat să trimită PIN-ul, dar nu au avut cui să-l lase? Și de ce nu mi-au dat de la început detaliile legate de „înmânarea valorosului plic” (cum că ei nu lasă plicul în cutie ș.a.)?

De asemenea, era prost informată: că a fost trimis PIN de 3 ori la aceeași adresă și că de fiecare dată, ei nu au găsit pe nimeni. Greșit! Ori se încurcă în minciuni, ori își fac treaba în necunoștință de cauză: unul a fost trimis pe sediul din căderea Bastiliei, unul la adresa din București, unul la Târgu-Jiu, dacă au fost trimise…

Mă rog, într-un final, domnișoara îmi spune că politica firmei nu prea permite astfel de corespondențe (s-a cam dat de gol aici – e cam contradicție), că ei obișnuiesc să lase PIN-urile la sediile cu casierie (?!?) , de unde să vină să le ia clientul și, îmi spune soluția ei – adică, spune ceva de genul: „eu vă propun…”. Adică o reemitere de PIN (am pierdut numărul deja!) și să aleg eu unde să îmi trimită plicul cu PIN-ul în București: am ales Office Unirii,  căci, sinceră să fiu, am crezut că-i vorba de cel de la Piața Unirii, de lângă stația de metrou și mi-a părut aproape de Universitate. Dar îmi indrugă apoi ceva de Biblioteca Națională și mi-am dat seama că e, de fapt, mult mai departe, că nu e acela, ci cel de pe Lucian Blaga, mai aproape de Piața Alba Iulia decât de Unirii. Mă rog, am acceptat varianta asta și i-am și spus: „dacă altfel nu se poate, merg eu și îl ridic, ce să fac…”. Mi-a zis că în 3-4 zile pot merge să îl ridic.

Și am mers! Azi, 26.02., mă urc în metrou și apoi în autobuzul 104 ca să merg să-mi ridic PIN-ul. Dar, acolo, îmi spune tipul de la ghișeu că nu e niciun plic pe numele meu. :(( Nici nu-mi imaginam să nu fie! Nu după 3-4 zile, ci după o săptămână și ceva… Mi-a cerut omul numărul de telefon să mă sune pe când ajunge. A rămas și el mirat de câte ori am cerut să mi se reemită PIN-ul. Și mi-a zis că ei nu trimit decât prin curier plicurile și că ar fi trebuit, dacă nu a fost nimeni acasă, să-mi lase aviz (ce vă spuneam și eu mai sus). I-am zis că nu-i adevărat că nu a fost nimeni acasă. (Ah, și erau mirați de ce a numit tipa sediul lor Office Unirii, că nu e chiar în Unirii – mă rog, cel din Unirii nu e cu casierie și nici lângă Bibliotecă).

De aici îmi permit și eu să ridic o întrebare: Mi-a fost vreodată trimis vreun PIN pe vreuna din adresele menționate? Sau totul a fost doar o minciună, ca, în final, să merg eu să îl ridic de la office cu casierie. Dar, uite că nici aici nu au fost în stare să îl trimită! Am făcut azi un drum degeaba până la mama naibii, să îmi ridic PIN-ul, după n încercări de obținere a lui; am pierdut timp și bani. Și mulți nervi. Și totul din greșeala unei femei. Și din alte greșeli repetate.

Dragă ING, situația devine mai mult decât penibilă: greșeli, minciuni, bătaie de joc, umblat aiurea prin frig… toate ca să mai rămân clientul vostru. Aș putea foarte ușor să renunț la toate serviciile voastre (și încă mă întreb de ce n-o fac) și să scap de toată tevatura asta demnă de filmele cu cei mai proști. Poate că mai repede soseau plicurile prin poștă, sistem Prioripost (e serviciul de curierat al poștei – bat și ei la ușă, dar, mai mult de atât, lasă și aviz!), decât timpul vostru de re-re-re-reemitere a PIN-urilor. Sau poate că mai repede rezolvam la biroul de contabilitate de la universitate, schimbam contul pentru bursă și gata! Mă gândesc că și acolo, deși lucrează la buget, se mișcă mai repede, că tot din banii noștri își primesc leafa!

Așa că, de azi, anunț oficial că pe viitor nu voi mai apela la serviciile ING nici să mă tenteze cu bomboane! 🙂 De ce? Nu pentru că nu am nici după aproape 4 luni PIN-ul ăla nenorocit, ci pentru că nici după atâtea convorbiri și greșeli, nu am primit nici până în ziua de azi măcar o scuză (doamna de la care a pornit tot lanțul ăsta de aventuri mai voia să o și sun să îi spun când am rezolvat – greșeala ei, culmea!!!). Dincolo de doamnele și domnișoarele de la relații cu clienții care se dau drăguțe cu vocea, mi se pare totul foarte jenant, aproape o bătaie de joc, să faci clientul tău să umble după PIN din greșelile repetate ale angajaților tăi, ca să ce? Ca să fie clientul tău în continuare… Halal statut! Nu mai vreau să-ți fiu client, ING, nici să-mi rezolvi problema mâine!

UPDATE:

27.02.2014.

La o zi de la această postare, adică joi, 27 februarie, mă sună de la relații cu clienții o doamnă/domnișoară (după voce, cred că e aceeași care m-a trimis la ING, pe Unirii), să îmi spună că PIN-ul meu a ajuns la sediul din Metropoly (?!?!?!) de 4 zile, că pot merge să îl iau de acolo. I-am explicat că se înșală, că am fost cu o zi înainte la sediul din Unirii, unde am fost trimisă chiar de ei, și că nu am de gând să merg la alt sediu. În plus, i-am explicat frumos că nu dispun de atâta timp ca să mă pună ei pe drumuri de la un sediu la altul, că deja am vorbit cu un reprezentant de la sediul de pe Unirii să mă sune când ajunge acolo plicul… Și vine și întrebarea ei-cireașa de pe tort: „Doriți să vă trimitem plicul la sediul de pe bulevardul Unirii, vizavi de clădirea Zepter?”.  :))) Firește că da!! Din moment ce acasă nu s-au sinchisit să-l trimită… I-am zis că sper ca de această dată să intru și eu în posesia PIN-ului. Dacă nu, să nu mă mai sune, căci renunț la cont.

28.02.2013

Mă sună de la ING (tipul spune Office Unirii – când am fost la ei, păreau mirați, căci, pentru ei, Office Unirii e considerat alt sediu – cel din Piața Unirii) să îmi spună că a sosit plicul și pot merge să îl ridic. În sfârșit. Mâine, 03.03.2014, după 4 luni de la emiterea cardului, sper să pun mâna pe PIN-ul acela nenorocit. Într-un sfârșit!

03.03.2014

Am primit PIN-ul de la așa-zisul „Office Unirii”. Guess what? PIN-ul era unul și același de la început, deși am pierdut numărul de la câte reemiteri am cerut… Și mai aiurea, avea adresa din Timișoara pe plic, deși le-am spus din prima la Relații cu clienții, când am cerut prima reemitere, că vreau să schimb adresa de corespondență, că nu mai locuiesc în Timișoara! Cu apel înregistrat și tot degeaba… Înțeleg acum că a greșit prima dată tipa de la sediul de pe Bălcescu, dar de cei de la Relații cu clienții, în loc să o rezolve repede, mai rău au complicat lucrurile! Mulțumesc ING! De tot râsul…

Ah, și în ultimă fază s-au mișcat foarte repede, după ce s-a postat pe twitter problema și după ce am publicat acest articol. Semn că îi interesează imaginea în continuare. Ar trebui să-i intereseze de la prima sesizare a unei probleme…

P.S.: Scuze tot nu am primit, sub nicio formă…

 

2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. 1. Persoane slab pregatite vei gasi in toate domeniile, de la croitori pana la presedinti de tara.
    2. La banca nu te duci pe fuga si citesti tot ce trebuie sa semnezi. Nu faci asta, nasol… ajungi sa pierzi bani si timp.
    3. La fel ca orice vanzator, tanti avea probabil un target si a incercat sa te imbarlige pentru a primi un bonus/prima sau cum ii zice. Trebuia sa iti sustii alegerile. Nu ti-a facut ce ai cerut, cereai sa vina un supervizor sau vorbeai cu directorul de sucursala. Cat mai repede, ca sa poata desface ce imbarligaturi ti-a facut. Reaminteste-le ca sunt banii tai si ca sunt multe banci in oras, daca ei nu ii vor, poate ca altii ….
    4. Si eu colaborez cu ing si sper sa nu trec prin ce ai trecut vreodata.
    Bafta!
    PS daca aveai deja un cont, trebuia sa il folosesti. Zau daca inteleg de ce nu ai facut-o – in combinatie cu HB vedeai tranzactiile si daca intra sau nu bursa in cont.

  2. 1. Asta nu e o scuză. Omul acela slab pregătit e plătit (și) de mine.
    2. Dacă citeai, ai fi văzut că, de la început, mi-am luat timp pentru treaba aceasta. Chiar foarte mult. Când am ajuns prima dată la bancă, era puțin trecut de ora 14. Până la 16, când aproape că începeau cursurile mele, la care era să întârzii tot din cauza incompetentei respective, sunt aproape 2 h, timp în care tot ce a făcut a fost să îmi deschidă un cont și să bifeze tipul de card. Cred că timpul a fost mai mult decât suficient – a fost chiar prea mult! Inițial, am semnat doar pentru deschiderea contului și opțiunea de card Visa…
    3. Da, greșeala mea. Ar fi trebuit să nu accept. Nu am vrut să-i fac probleme (am mers pe principiul că orice om mai greșește) și am crezut că se va rezolva mai repede. Până la urmă, nu dădeam așa de mare importanță tipului de card. Dar, într-adevăr, ar trebui să renunț să mă mai port atât de finuț cu cei care îmi greșesc și să nu mai trec cu vederea niște lucruri. Lecție pentru viitor!
    4. Nu doresc nimănui să mai treacă prin ceva de genul. De aceea am și făcut publică „povestea”…
    Nu am vrut să folosesc contul inițial și pentru bursă. E un cont de PFA. Nu au ce căuta banii de bursă acolo. Tocmai de-aia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *