Ce a însemnat provocarea la scris #our15daysofwriting

Probabil cei care mă urmăriți, precum și cei care mă cunosc mai îndeaproape, au observat că recentele mele texte erau… altfel, dar mereu cu hashtag #our15daysofwriting și cam de aceeași întindere. Asta pentru că m-am ținut să… țin piept unei provocări din cadrul unui grup de oameni nice pe care i-am cunoscut prin proiectul care a fost societatesicultura.ro, din care am făcut și eu parte la un moment dat. Inițiativa i-a aparținut Simonei.

Spun din capul locului că nu prea dau curs unor astfel de provocări ce se lansează prin social media, cu leapșa și alte de-astea. Dar aceasta se anunța să aibă ceva aparte. Și a fost!

Trebuia să scriem zilnic, timp de 15 zile, un text de 200-250 de cuvinte despre o temă dată (cu excepția zilei 12 din 15, când textul se anunța și mai provocator, căci trebuia să aibă  200 de cuvinte (!) în care să fie menționate niște vorbe date, unele de care cu greu ai auzi, și cărora, împreună, nu prea știai, în mod obișnuit, cum să le dai sens în același (con)text). De regulă, le postam în grupul nostru, unde ne spunem părerea despre multe lucruri, iar acum nu au fost ocolite nici textele acestea. Eu pe unele le-am postat și pe profilul de facebook, alături de task-ul explicat și de hashtagul specific.

Eu am acceptat provocarea pentru că abia reușisem să mă dezmorțesc, după un an foarte greu și cu multe evenimente și emoții, ca să mai scriu pe blog. Toate temele zilelor din provocare au fost publicate aici, pe blog. Iar una din provocările anului acestuia și-au dat mâna cu aceasta mai mică: să pot scrie mai des pe blogul personal. Nu de alta, dar pe alte bloguri și site-uri scriu de zor zilnic. Culmea, pe mine, cum sunt eu de fapt, puțină lume mă știe… public. Așa că, uite-mă: challenge accepted!

Despre ce trebuia să scriem în cadrul provocării #our15daysofwriting?

Și cum acolo unde implică scrisul, îmi place să iau în serios cam orice provocare, dar, mai ales, să îmi testez limitele și să-mi setez și provocări personale, am reușit, cu o singură excepție, să mă țin de limita de cuvinte: fiecare text scris în cadrul acestei provocări a avut… fix numărul maxim de cuvinte. Ați întreba cu ce ajută, dar, pentru un om care trăiește (și) cu content online, aceasta este o obișnuință… indispensabilă și o provocare periodică.

• Ziua 1, 6 septembrie, tema Călătorie în timp:

Textul pe care l-am scris, Zahărul vanilat miroase și are gust de… copilărie, a avut și cel mai mare impact dintre toate: multe like-uri, comentarii. Cred că asta se datorează temei (și subtemei), care a trezit amintiri și emoții pentru mulți, dar și faptului că a fost și primul text scris în cadrul provocării și multe persoane erau curioase ce facem noi acolo + că l-am postat public pe profil. Apoi, ideea de arome de prăjituri s-a suprapus foarte bine peste cea a textului Simonei și cred că și a altor persoane, dacă îmi amintesc bine.

• Ziua 2, 7 septembrie, tema Umbra:
  A fost greu, recunosc, poate cel mai greu. Am scris două texte, deși inițial credeam că voi ceda (da, din prima!) tocmai la această temă, căci nu găseam despre ce pot scrie. Doar pe unul dintre texte, Din Umbre, l-am publicat și pe profil, dar am lăsat link către material și pentru celălalt, de care mi-a fost destul de jenă. Cel pus public a avut destul de multe like-uri – și nu mă prea așteptam, dar nu comentarii.
  De ce am ales să scriu două texte? Pentru că doar pe unul îl puteam posta public pe profil, ca să mențin treaz în continuare interesul celor care erau curioși despre ce va urma în această provocare, dar adevărata provocare și jenă pe care mi-a determinat-o tema, adevărata introspecție a constat, de fapt, în celălalt text.
• Ziua 3, 8 septembrie, Banalul:
  M-am gândit destul de mult la această temă până mi-am amintit că aveam, de fapt, despre ce scrie… cu emoție, în continuare. Așa s-a ivit Oglinjoara din tindă. Înrămată în perete, dar și-n suflet. Textul a stârnit emoții mai mult pentru cunoscuți, căci e despre familie. L-am scris și destul de târziu, la limită, după niște setări care au dat mult peste cap audiența :D, căci nu eram tocmai convinsă să îl public și pe facebook. Dar am făcut-o într-un final. Hmm, și tema aceasta m-a făcut să caut bine după niște fotografii, pe care uitasem că le am și în format digital, lucru de care m-am bucurat foarte tare.
• Ziua 4, 9 septembrie, Murphy. Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost:
  A fost singurul text la care am depășit limita de cuvinte și care mi-a dat peste cap provocarea personală, totodată. Dar dacă respectam aceste lucruri, nu mai ieșea povestea Când o călătorie în New York trebuie să meargă prost…, și-așa destul de trunchiată. Cred că acesta a fost textul care  a stârnit cele mai multe reacții și comentarii, după textul din ziua 1. Și, la fel, avea ca subtemă o călătorie cu avionul (sau călătorie, în general), pe care am mai întâlnit-o inclusiv în textul Simonei, dar și al altor persoane care au scris în cadrul provocării. Of, of, avioanele…
  Tot acesta a fost și singurul text amuzant pe care l-am scris cu acest challenge.
• Ziua 5, 10 septembrie, Aceleași cuvinte – trebuia scris un text care să înceapă și să se sfârșească cu aceleași cuvinte, dar să capete sens diferit la final. Așa am scris Corcodușii, inspirată fiind de amintiri vii. A avut destul de multe reacții și acest text, chiar de unde mă așteptam mai puțin, plus comentarii, deși n-aș spune că a fost chiar cel mai bun text al meu scris în cadrul provocării. L-am publicat și cu întârziere, țin minte că trecusem în ziua 11 deja. 😛
• Ziua 6, 11 septembrie, Nu, iar task-ul e: Scrie un text despre ce NU mai faci de ceva timp (1-2 ani) şi obişnuiai să faci frecvent înainte.
  Am scris la modul general și a avut reacții moderate. A fost o scriere simplă, despre mine, despre ce nu mai… și mi-a prins bine, pentru că mi-a(m) dat seama că m-a eliberat de multe.
• Ziua 7, 12 septembrie, De-a îndărătelea: un text scris invers din punct de vedere cronologic.
  A fost cred că prima restanță, dacă nu mă înșel – da, m-am împotmolit cu tema zilnică exact la jumătate. Nu prea știam despre ce să scriu, până mi-am amintit cum l-am descoperit noi pe Pușu și am încercat să scriu un text și din perspectiva lui, puțin: „Mi-a ieșit un pui mic-mic de pisică în cale…” Textul a avut reacții destul de bune, căci era despre și cu poze cu pisoiul nostru roșcovan.
• Ziua 8, 13 septembrie, Emoții sonore: Alegeți o melodie care să va trezească instant amintiri din vremea în care era în topuri.
  Am scris O melodie. Marea, dar nu a mai stârnit atât de multe reacții precum textele anterioare, semn că, probabil s-au cam plictisit oamenii de provocarea asta, plus că nici tema nu cred că a ajutat atât de mult. A fost o restanță oricum, pentru mine, căci deja se acumulase oboseală din mai multe părți, dar și pentru că unele zile au fost pline și cu alte evenimente și, pur și simplu, nu am găsit timp să le scriu în ziua provocării respective. Dar am publicat textul ulterior, după ce challenge-ul se încheiase.
• Ziua 9, 14 septembrie, Avânt: Ce te reporneşte când nu mai poți? Cum îți încarci bateriile?
  Tot din categoria „Restanțe”, textul Avântul l-am scris și publicat după. Nu l-am mai postat și public pe facebook.
• Ziua 10, 15 septembrie, Înainte: Alege un moment aparent banal care, privind retrospectiv, ți-a împărțit viața înainte și după.
  Textul acesta îl las doar aici, îl dezactivez inclusiv ca postare, căci e destul de intim. L-am postat doar pe grupul în care a fost inițiată provocarea, unde a stârnit destule reacții de tip „wow!”. Din păcate, nu am găsit inspirație pentru un text în această temă, care să fie mai puțin… personal, deși aș fi vrut:

Banalul hi5

N-avusesem net până să ajung la facultate. Dar auzisem, în anul final de liceu, de o ciudățenie… sonoră până atunci, cel puțin: hi5. Nu a durat mult până l-am descoperit și, dintr-o joacă alături de prietenele din liceu, ne-am făcut și cont. Zi proastă sau bună, ăsta ne apropia cel mai mult și ne încheiam ziua prin el.

hi5 ajunsese un soi de jurnal unde nu doar puneam fotografii din momente de memorat ale vieții de boboc la facultate, nostalgic după anii de liceu, dar… scriam efectiv despre lucruri, uneori banale, alteori profunde. Mă descărcam sentimental, mă jucam de-a cuvintele, eram convinsă că prea puține persoane ar citi ce las eu pe acolo… darămite să mai și înțeleagă la ce mă refeream eu.

Încărcasem profilul meu ca un blog. Pagina mea ajunsese apreciată; îi adăugam zilnic conținut, uneori poezii proprii. Primeam mesaje și comentarii zilnic, pe primele mă uitam doar dacă nu începeau în genul „Ce faci, păpușe?”.

Într-o zi de vară, m-am trezit cu un mesaj mai deosebit, al cărui subiect era un joc de cuvinte din cele pe care le folosisem eu în textele de pe profil, pe care nu mă așteptam să-l înțeleagă cineva. Mesajul continua la fel și, după zile, m-am hotărât să-i răspund ca să întărât creativitatea. Au continuat multe asemenea: la capătul lor se afla cel care avea să-mi fie, după 10 ani, soț.

[Text care face parte din provocarea #our15daysofwriting lansată în cadrul unui grup în care mă aflu și eu. Ziua 10 din 15. Înainte: Alege un moment aparent banal după care, privind retrospectiv, ți-a împărțit viața înainte și după. Scrie un text între 200 și 250 de cuvinte. Provocarea personală atinsă: textul e la limita de 250 cuvinte. Cum ne-am obișnuit.]

• Ziua 11, 16 septembrie: Scrie un text de 200-250 cuvinte (ficțiune sau nu) care să înceapă astfel: „Dacă aş fi ştiut ce avea să se întâmple atunci, eu…”

La fel, și acest text a fost mult prea personal, nu am găsit inspirație pentru altul; a fost și restanță. Îl dezactivez ca postare și îl las doar aici:

Dacă aș fi știut…

Dacă aş fi ştiut ce avea să se întâmple atunci, eu… aș fi petrecut mai mult timp cu ea, cea de dinainte. Inclusiv, mai ales în ziua aceea nefastă de 25 august… Ori în weekendul dinainte. Nu doar la sfârșit de liceu, când nu mai prea aveam de cine să mă apropii ca să povestesc pur și simplu despre viața mea, căci soră-mea plecase de câțiva ani la facultate. Mai mult timp decât i-am dăruit oricum după, când, chiar dacă era tot ea, nu mai era la fel… în multe.

I-aș fi spus încă o dată cât o iubesc și ea mi-ar fi răspuns, ca de obicei, cu mare afecțiune, fără să fie ca și cum ceva s-a schimbat. Ca și cum ar fi ea, dar totuși nu… Aș fi fost lângă ea chiar atunci când s-a întâmplat… Aș fi făcut ceva ca să previn, orice aș fi putut și știut că pot. Deși nu aveam ce face mai mult în acele momente. Și asta doare la fel de mult ca întâmplarea în sine.

Aș fi început să-i fac prăjituri mai devreme, așa cum îmi făcea ea în copilărie. Aș fi răsfățat-o mai mult. Aș fi lăsat-o să mă ia în brațe mai des, când putea, ca să nu mă mai doară atât acum, când nu mai poate, când mă apasă dorul de cum eram noi, împreună, cele de atunci. . Dar n-aș fi aflat, poate, că pe mamă o iubești oricât, oricum… ea rămâne mama, după orice accident, boală, schimbare.

[Text care face parte din provocarea #our15daysofwriting
Scrie un text de 200-250 cuvinte (ficțiune sau nu) care să înceapă astfel: „Dacă aş fi ştiut ce avea să se întâmple atunci, eu…”]

• Ziua 12, 17 septembrie, Cuvinte: Scrie o poveste de 200 de cuvinte (!) în care să fie menționate cuvintele: pustiu, secol, gălbui, prune, a hârşâi. A fost provocatoare bine, dar am reușit cu succes să mă încadrez în limită și temă cu textul Într-un nu știu care sat… Și am reușit chiar să creez un text care să nu fie ficțiune, ci legat de amintiri din copilărie. 😉
• Ziua 13, 18 septembrie, Un loc: Scrie despre un loc pe care ți-l imaginai altfel decât l-ai găsit.

Cred că Vedere din așteptări… este cel mai banal text pe care l-am scris în cadrul acestei provocări. Dar e realitatea despre cum am văzut eu acel loc descris… Și acesta a fost o „restanță”.

• Ziua 14, 19 septembrie, Geamul: a trebuit să scriem un text având ca inspirație o fotografie înfățișând un geam spart.
  Așa am scris singurul text fictiv din cadrul acestei provocări, „Aici nu locuiește nimeni…”, pentru că asta mi-a inspirat acea poză. Mi-a plăcut foarte mult această temă! A fost și acesta o „restanță”și, dacă nu mă înșel, a fost ultimul text pe care l-am scris în cadrul provocării.
• Ziua 15, 20 septembrie, Fluturii: despre golurile din stomac – despre frici, îndrăgosteli, așteptări, emoții. Ce sentimente și/sau evenimente îți aduc fluturi în stomac?
  Este o temă pe sufletul meu, am eu la fluturi! Plus că mi-a adus aminte de un gând-vers de-ale mele, după care am numit și textul „Uneori, fluturii din stomac devin de noapte…”

Concluzii după provocarea de scriere

O să trag mai jos concluziile provocării, punctat, căci nu vreau să mă mai întind la vorbă, mai ales că tema nu e de așa natură. Vin oricum și ele cu întârziere….

• După cum spuneam și mai sus, am intrat în cadrul provocării ca să scriu mai mult și pe acest blog, pe care îl cam abandonasem. Și toate textele, cu excepția unuia singur, sunt personale, scrise din amintiri și trăiri adevărate.
  Asta pentru că și aceasta a fost o provocare: să fie și un exercițiu de memorie, de introspecție, de privit înăuntrul meu. Apoi, unele teme nu puteau da naștere decât unor texte din povești reale, multe din copilărie sau destul de personale. Și de aceea am ales să le postez mai ales pe blog.
• Cum au fost și subiective, multe astfel de texte au fost destul de greu de scris. Au presupus unele eforturi, iar pentru că s-au suprapus și peste alte evenimente și zile aglomerate, am avut, în ultima parte a provocării, și destul de multe „restanțe” – cred că vreo 7-8 au fost în total. 😀 Ceea ce ar trebui să mă facă să fiu mai organizată! 🙂
• Nu știu care temă mi s-a părut mai dificilă; cred totuși că aceea care presupunea să admiți că ai judecat aspru și fără drept pe cineva (ziua a 2-a). Culmea, am scris două texte. Tema a picat cam prost, după ce prima m-a uns pe suflet, a pregătit cumva „publicul” pentru ce urma, și a abia o așteptam pe următoarea, să văd ce va presupune următoarea. Dar, deh, asta e o provocare adevărată! 🙂
• Cel mai mult mi-a plăcut tema din ziua 14. 😉
• Am citit multe texte superbe, emoționante de-a dreptul unele, scrise de „partenerii mei în provocare”. Cred că cel mai mult dintre toate mi-a plăcut cel din ziua 12, care presupunea folosirea unor cuvinte date, scris de A.P., care ne-a surprins cu el doar pe grupul nostru, mai ales că ea nu dăduse curs provocării în celelalte zile.
• M-au întrebat destule persoane despre ce e cu această provocare, unii au fost destul de impresionați de texte, deși nu mă așteptam (am scris texte și mai faine uneori, care nu au prea fost băgate în seamă :P); cineva chiar m-a întrebat dacă am câștigat ceva. Da, i-am răspuns, experiență! Și mai multă sinceritate față de mine însămi. 😉
• Am descoperit astfel că sunt foarte multe teme despre care merită să scriu pe blog, dar pe care le-am tot ocolit. Și că blogul acesta e parte din mine și merită mai multă atenție și chiar și teme mai incomode sau mai sensibile.
• În totalitate, mi-a plăcut mult această provocare – v-am spus deja, dacă nu îmi plăcea, nu îi dădeam curs, mai ales că nu prea obișnuiesc să mă bag în de-astea. Dar implica scris… 🙂 Plus că era cu surprize, ca o adevărată provocare: în fiecare zi, aflam abia dimineața tema despre care trebuia să scriem, tocmai pentru a putea menține suspansul necesar unei adevărate provocări. Eu mă bucur că am reușit, chiar și cu restanțe, să scriu despre toate temele.

Mulțumesc, Simona, pentru implicare și pentru că ai stârnit toată această frumusețe!

Cum vi se pare? Voi ați da curs unei astfel de provocări?