Scaune îngrămădite, albastre. Câte 4 locuri de o parte și de alta și un culoar îngust despărțitor, pe unde mai trece din când în când, ca stewardesele în avioane, o doamnă de vârsta a treia, cu un coș de plastic în mână. Uneori și cu o tavă rotundă, tot de plastic, cu pahare conținând sucuri și cafea. Coșul are Lay′s, M&M′s, niște biscuiți și nu mai știu ce altceva că nu m-a interesat…
Cred că-i un fost tren cu etichetă de „personal”, unguresc, că în limba asta scria pe un vagon. Credeam inițial că nici nu am nimerit trenul. Deși era pe linia 5.
Noroc că au coborât la Severin cele trei persoane din jurul meu, așa că mă pot întinde mai bine pe cele două scaune. Căci nu vreau să calc pe picioare tipul din fața mea. Care vorbește engleză la telefon, din când în când, cu nu știu cine. Se pare că merge la București. Așa că mă întind mai bine doar în zona mea. Pe geam – întuneric; nu se mai zărește nimic. De aceea, îmi pun căștile în urechi, căci am reușit să păcălesc priza să se pupe cu încărcătorul telefonului meu. Și aștept, privind în jur… Căci am terminat de citit și deja mă dor ochii de la lumina aceea.
În stânga, o mamă tânără își leagănă copilul în vârstă de maxim un an, obosit și gălăgios – până la urmă a adormit. Îl cheamă pe tatăl copilului să îi țină locul. Mai încolo, o călugăriță, însoțind o fată de la casa de copii, după fizionomie, trage cu ochiul în laptopul acesteia. Fata îndeasă în gură, la fiecare cinci minute, câte o bomboană albă de Raffaello. Și o mai întreabă și pe călugăriță dacă vrea și ea. Dar nu vrea. Ne mai intersectăm privirea. Nu știu de ce mă uit la ea. De fapt, privesc prin ea. Seamănă, la fizionomie, cu o portugheză. Brunetă, sprâncene proeminente, mandibulă mai pronunțată, dinții mari, maxilar ca de cabalină… Pare inhibată de privirea-mi. Așa că nu mă mai uit la ea.
Peste „drum” de ele, un cap de ungur, vopsit portocaliu, și-a găsit perechea părului – o fată cu păr ruginiu, româncă, cu care poartă discuții diverse în engleză. Ea îi spune că a terminat design vestimentar, că a avut colecții și… că are ce să vadă în București! Sunt mai multe persoane din Ungaria care mai intervin în discuție – o femeie tunsă scurt, foarte scurt, e mai vorbăreață. El are piercinguri interesante pe chip și-l mai analizează călugărița, când mai ridică ochii din cartea neagră, cu o cruce pe ea. El are cruci prin urechi parcă.
În căști, U2 și Mary J. Blige îmi amintesc: We′re one but we′re not the same… Bine că a plecat cocălarul de 40 și de ani, care stătea unde e mama cu copilul (adică în paralel cu mine) și căruia îi urlau manelele în căști! Și pe dinafară…
