Dacă profesorii mei de la Timișoara nu organizau un colocviu internațional aici – foarte interesant, de altfel, pentru domeniul meu, aflat deja anul acesta la a 3-a ediție – și dacă nu mă înscriam, mai mult ca sigur nu aș fi ajuns în Ungaria, în orășelul Seghedin (Szeged, în maghiară). Desigur, auzisem numai opinii bune de la prieteni din Timișoara care au trecut granița spre Szeged pentru a-și petrece timpul liber acolo, mai ales pentru relaxare la băi (băile Aquapolis, băile termale Ana).
Și da, pentru câteva zile, pentru cei din Timiș, Arad, de exemplu, Szegedul reprezintă o alternativă excelentă atât pentru relaxare, cât și pentru a descoperi lucruri noi, frumoase sau pentru shopping. Pentru cei din alte zone, mai îndepărtate de vestul țării, e ceva mai dificil de ajuns, căci distanța e mult mai mare, iar acolo nefiind aeroport… Totuși, dacă ai un motiv de a pleca până în Szeged (cum s-a întâmplat în cazul meu), îți zic că merită vizita. Și să nu amâni/renunți la idee! 😉 Mi-ar fi plăcut însă să plec direct din Timișoara, dar nu s-a putut atunci… Și asta mai ales pentru că plecarea din București, cel puțin în cazul meu, a implicat câteva mici răsturnări de situație. 🙂
🌸 Citești aici despre:
Cum ajungi din București în Szeged
Cu trenul! 😛 Nici nu prea ai altă variantă, dacă nu ești șofer sau nu ai automobil/prieteni cu mașină. Însă și cu mașina e un drum foarte lung și obositor…
Cu trenul, din București, ai doar posibilitatea de a merge până în Békéscsaba și de acolo să iei alt tren până în Szeged. Tren spre Békéscsaba, cu destinație finală în Budapesta, e la ora 13:10 (nr. tren 346) și la ora 17:40 (nr. tren 472), traseul fiind următorul: București Nord-Ploiești Vest-Sinaia-Predeal-Brașov-Sighișoara-Alba Iulia-Vințu de Jos-Simeria-Deva-Arad-Curtici-Lökösháza-Békéscsaba.
Drumul cu trenul e destul de obositor. Eu am plecat cu cel de la ora 17:40; am luat bilet la vagon de dormit, la clasa I, prețul final dus-întors, până în Szeged, fiind de 501.90 lei. La clasa a II-a ar fi costat 454 lei. Vagonul de dormit a fost destul de O.K., cele două paturi fiind deja aranjate, de când am urcat. La plecare, am fost singură în vagon. Așa că m-am pus să lucrez pe laptop, doar că, la un moment dat, singura priză din vagon, a cedat și nu mai mergea, așa că am rămas fără baterie la laptop și am renunțat. După care m-am pus să dorm, că era aproape 12. Priza respectivă era ascunsă în dulăpiorul de toaletă, lângă oglindă; era, de fapt, pentru aparate care nu consumă mult, de tipul celor de bărbierit sau uscătoarelor de păr. So…
Conductorul a fost destul de drăguț pe toată durata călătoriei: m-a ajutat cu bagajul, cu restul detaliilor de călătorie. De odihnit nu prea am reușit să mă odihnesc, căci pe la 5 și ceva dimineața au început oamenii din celelalate vagoane să mișune, mulți coborând la Arad. Apoi, după Arad, pe la Curtici și după, au început vameșii controlul.
Vreau să spun că mi-a adus conductorul și o plasă cu micul dejun, lucru la care, sincer, nu mă așteptam, chiar dacă eram în vagon de clasa I. A prins bine mai ales că aceasta conținea lichide: o sticlă de apă plată de 1 litru Cheile Bicazului, de la Bicazu Ardelean, o sticlă de 0.5 litri de ice tea de lămâie de la Lipton, un pahar de plastic, spatulă, cu un plic de zahăr și unul de ness, un pachet de biscuiți tip Petit Beurre și o capsulă de gem/marmeladă.
Eram destul de atentă să urmăresc stația Békéscsaba, ca să cobor. După controlul vamal, nu mai durează foarte mult, până în 40 minute, cred, și urmează Békéscsaba. Dar mi-a spus controlorul că la următoarea cobor, cam în 15 minute. Și m-a ajutat din nou să cobor cu bagajul. De acolo însă, a început haosul: țară străină, oameni care vorbesc doar limba lor, care, oricum ai da-o, nu te ascultă, că nu pricep nici engleză, d-apoi româna. 😀
Am coborât, am dat să trec liniile să ajung în gară, și au venit doi tipi la mine, cu o bucată de carton scrisă în maghiară, din care nu pricepeam o iotă, turuind întruna. Atât i-am întrebat: „train to Szeged?” și ei au început să vorbească non-stop în maghiară, luându-mi bagajul și mergând înaintea mea. Ce să mai zic? Dacă nu aveau uniforma de conductori, nu știu dacă aveam încredere să merg cu ei. Am tot întrebat eu una-alta, ce se întâmplă, de ce nu-mi explică, unde mergem, dacă se lucrează la tronsonul de cale ferată etc. Am ieșit din gară și mi-a răspuns cel mai în vârstă dintre cei doi, cu aceeași turuială, din care am înțeles doar: „buuuus”, pronunțat cu „u” apăsat, ca în maghiară, nu cu „a”. 🙂
Și am mers vizavi de gară, unde e autogara și am înțeles că mergem cu autobuzul până în Szeged. Ăsta bătrân mă întreba de germană, dacă știu, eu îl întrebam de română, fără rezultat din partea fiecăruia dintre noi; apoi, ajungem la autobuz, îmi așază bagajul, îmi spune că merge spre Szeged (doar numele localității l-am înțeles) și apoi mulțumesc, la care răspunde celălalt, mai tânăr, în engleză. Și-l întreb de ce nu a vorbit până acum în engleză, dacă știa. A râs și a plecat. Oh, boy! Să vezi de acum… :))
Noroc că oamenii din autobuz au fost destul de drăguți și mai pricepeau ce ziceam eu… Am mers cu autocarul până într-o haltă, într-o localitate de țară, tip comună, ceva cu Teleki…. – n-am reținut numele ăsta. Și văd că dau să coboare majoritatea. Eu – niciun stres. :)) Un domn drăguț mă întreabă dacă merg la Szeged, îmi dă de înțeles că trebuie să cobor, mă ajută cu bagajul și mă conduce spre trenul personal care merge la Szeged. Îi mulțumesc cum pot mai bine, văd că trenul are scris pe fiecare vagon, pe o hârtie înfoliată, destinația finală și urc încântată, dar uimită că nu am mers cu autobuzul până în Szeged – destinația finală. 🙂 Destul de aiurea pentru oboseala din mine. 😛
Noroc că ultima destinație era Szeged. 🙂 Cum am coborât, s-a pus să picure. De cum am ieșit din gară, am văzut piatră cubică și străduțe cu căsuțe. Foarte cute, mi-am zis. Gara e foarte frumoasă și cochetă; amintește de alte vremuri. Și e, în același timp, foarte modernă pe interior, foarte bine organizată, cu scări rulante, magazinașe.
Am ajuns în Szeged destul de devreme, pe la 10 fără un sfert dimineața.
Cazare în Szeged
M-am dus spre strada care se intersecta cu aceea pe care se afla pensiunea mea, în ideea de găsi un exchange, ca să schimb bani în forinți – nu aveam decât câteva monede de când am fost prin Budapesta. (Btw, în București nu am reușit nici măcar la bănci să schimb bani în forinți.). Dar nu am găsit exchange prin zonă, ci am dat peste pensiunea unde îmi făcusem rezervarea, așa că am intrat înăuntru, căci se pusese să picure bine. Voiam să le spun că îmi las bagajul doar și plec să caut un exchange, să mă ajute eventual cu niște indicații unde aș putea găsi unul. Check-inul se face la ei abia de la ora 14.
Am intrat așadar la Família Vendégház, unde îmi făcusem eu rezervarea, i-am explicat tipei de la recepție; nu prea m-a înțeles, așa că a chemat-o pe altă tipă, care m-a și cazat, m-a condus și la cameră, mi-a dat și cheie. Ideea e că au un personal foarte drăguț, de treabă. Mai ales că m-au cazat mult mai devreme, față de cum era firesc…
Nu am stat mult în cameră. Tipa care m-a cazat mi-a dat o hartă (un pliant de la pensiune), mi-a explicat că voi găsi la mall, nu foarte departe, un exchange și am pornit într-acolo, cu gândul că voi mânca și ceva cald astfel.
Între timp, m-a prins rău ploaia; nu aveam umbrelă. Așa că am încercat să merg la pas rapid să ajung odată în mall, să îmi iau o umbrelă înainte de toate. Mi-era și foarte foame. Am ajuns până la urmă la Arkad Mall, tare plouată (se uitau ăștia mai ciudat la mine), unde am schimbat banii (puteți să schimbați acolo și din lei românești) și am plecat să caut un loc unde să mănânc ceva. Nu puteam însă să nu mă opresc la un magazin de accesorii, I am, care nu e în România, de unde mi-am luat o umbreluță compactă, neagră cu fundițe bej imprimate, și niște bijuterii drăguțe: inele, cercei, niște agrafe de păr. 😛
Apoi am mers la food courtul lor, unul foarte micuț, am prins și ceva net pe telefon. Mi-am luat pui în sos, cu orez, ceva foarte gustos, specific, de la Magyaros Ételbár, dar nu am reușit să mănânc tot. A fost foarte consistentă chestia respectivă. 🙂 Din păcate, nu am apucat să îi mai fac poză.
Mallul din Szeged e micuț, compact, mai mult un shopping center mai mare, dar cochet și bine organizat. În plus, chiar ai unde petrece timpul pe acolo și de unde să îți faci cumpărături. Problema mea era că nu aveam prea mult timp la dispoziție și eram foarte obosită.
Am plecat apoi la pensiune înapoi, căci mi-era foarte somn. Am făcut un duș cald și m-am băgat la odihnă.
Camera de hotel a fost cu pat dublu și foarte mare, frumos decorată. Nu am mai găsit altă variantă, cu pat single. Baia, la fel, foarte mare și faină. Am păstrat niște poze, ca să vă arăt și vouă. 🙂 Cred că e cel mai mare loc și cel mai convenabil, ca raport calitate-preț, unde am stat vreodată, dintre hoteluri&pensiuni. Cu siguranță aș reveni acolo și cu alte ocazii!
A doua zi, am luat micul dejun la pensiune; a fost bufet suedez, destul de variat. Locul unde se servește este în subteran și e foarte frumos decorat, cu pereți din cărămidă și un aer vintage, creând o atmosferă caldă, foarte plăcută. M-am simțit foarte bine acolo.
Am plecat apoi la conferință și m-am întors spre seară.
Pensiunea Familia este situată pe strada Szentháromsag, nr. 71, foarte aproape de gară (la maxim 10 minute de mers pe jos, la pas mic), de centru și de mall. Și de Facultatea Juhasz Gyula, unde a fost conferința la care am participat. 🙂
Cum e Szegedul din punct de vedere turistic?
A doua zi dimineața, ar fi trebuit să plec, după micul dejun, la conferință, din nou, însă am preferat câteva ore să merg și prin oraș, să iau străzile și străduțele la pas, să vizitez și eu centrul Szegedului, să văd ce are el frumos. Cu ochi răbdători, nu doar pe fugă. Asta pentru că ar fi fost mare păcat să merg la Szeged pentru prima oară și să nu văd ce are el mai frumos.
Mi-am lăsat bagajul la ei la pensiune, căci a trebuit să fac check-outul până la ora 10. Foarte drăguți și de această dată.
Am mers lejer către centru, să descopăr frumusețea Szegedului la pas, puțin câte puțin, de pe strada Szentháromsag (cea pe care e situată și pensiunea Familia).
Poarta Martirilor din Arad
Am stat la semafor la Poarta Martirilor, înspre Piața Martirilor din Arad, care e mai mult un părculeț. E foarte interesant însă pasajul acela cu statui și picturi ale martirilor și eroilor din Primul Război Mondial și ai Revoluției de la 1956.
Domul
Am mers apoi spre Piața Domului, care mi-a plăcut foarte mult. De fapt, nici nu aveam altă variantă – spre centru, de la Piața Martirilor, nu ai cum să nu ajungi la Dom. Din păcate, zona era în reconstrucție și renovare atunci, ca un șantier în lucru – asemeni celui din Unirii, Timișoara (cine a văzut Timișoara lately, știe despre ce vorbesc :P), nu chiar atât de dezordonat însă.
Biserica e a 4-a catedrală din Ungaria, ca mărime. E un amestec de stiluri arhitecturale: bizantin, romanic, gotic. Nu am intrat înăuntru – nu dispuneam nici de timpul necesar, nu știu nici dacă se putea atunci.
În Piața Domului, mi-au plăcut foarte mult pasajele cu statuete. Mai târziu, am observat că pasajele cu arcade rotunde sunt ceva specific arhitecturii orașului – uite un alt exemplu, spre piața Klauzál:
E foarte frumoasă arhitectura din această piață. De altfel, în partea sudică și estică a pieței, în clădirile care o formează, se afșă instituțiile universității, iar în partea vestică – Palatul Episcopal, Facultatea de teologie și Muzeul Diecezei.
Piața Klauzál
O piață cochetă, plină de clădiri frumoase, de curând renovate, cu o arhitectură superbă, în stilul Art Nouveau, amestecat cu clasicism, eclectism. Aici ajungi venind dinspre Dom. Ochii tăi chiar au unde să se „clătească” aici. 🙂 Sunt multe clădiri drăguțe aici – multe chiar palate, construite, în mare parte, în secolul al XIX-lea. Mi-a plăcut această zonă: plină de lume, fiind sâmbătă, dar liniștită. Are un aer mediteranean, dar și ceva olandez. Aici găsești mai multe terase și cafenele, unde poți savura, după plac, înghețată, prăjituri (faimoasele cremeș și doboș) sau o simplă cafea.
Piața Dugonics
Venind dinspre Piața Klauzál, dai direct într-o altă piață, Dugonics, numită astfel după numele profesorului, preotului și călugărului piarist András Dugonics, autorul primului roman în limba maghiară. În centrul pieței se află o fântână arteziană, în genul multor fântâni întâlnite în mai multe orașe din afară, chiar și din România. Tot în mijlocul pieței Dugonics, lângă fântâna cu pricina, se află clădirea Universității din Szeged, un fost palat de fapt. 🙂
Din piața Dugonics ajungi spre o piață comercială, de unde îți poți căuta suveniruri, fiind ca un soi de bazar mai modern, cu ceva standuri organizate, deci nu în aer liber. Eu am căutat ceva vreme un asemenea loc. De acolo mi-am cumpărat niște magneți de frigider cu imagini ale orașului și niște vederi. 😀 Apoi m-am întors înspre facultatea unde continua conferința, căci mi se cam terminase timpul liber. 😛
Încă vreo câteva poze cu locuri / chestii care mi-au plăcut în Szeged:
Una peste alta, mi-a plăcut foarte mult în Szeged și aș fi vrut să pot sta mai mult. În mod sigur m-aș mai întoarce, căci în scurta mea plimbare de o dimineață nu am apucat să văd prea multe. Și aș fi vrut să fiu însoțită – e aiurea să te plimbi singur printr-un oraș străin, să nu ai cu cine schimba o impresie…
Szeged e un oraș micuț, însă bine organizat și cochet, liniștit și curat. Atmosfera e foarte plăcută – ai și unde visa, ai și unde petrece timpul liber. Străzile sunt bine structurate și nu ai cum să te pierzi. În plus, e destul de sigur, fără pericolul hoților de buzunare sau al altor infractori. Oamenii, cu străinii cel puțin, sunt destul de drăguți și săritori, însă sunt puțini care înțeleg engleza – sau poate nu am dat eu peste cine trebuia mereu. Ai șanse cu româna, căci sunt destul de mulți români pe acolo, însă, din nou, nu am prea avut ocazia să dau de locuitori care să converseze cu mine în română.
Aș reveni în Szeged să văd cum e și la faimoasele băi, care am auzit că reprezintă un loc de relaxare minunat. Și mai mult ca sigur aș sta tot la pensiunea Familia. 😉
Voi ați fost în Szeged? Aștept și părerile voastre! 🙂