De mai bine de un an m-am mutat în București. Nu de dragul orașului, ci, pur și simplu, pentru că doream altceva și pentru că aici era unul din locurile în care simțeam că voi putea obține acel ceva… Mi-am dorit și acum ceva ani buni să vin aici la studii, dar conjunctura a făcut astfel încât să aleg Timișoara pentru asta – lucru pe care nu îl regret: cea mai frumoasă familie de profesori din domeniul meu am găsit-o acolo!
Și de când m-am mutat aici toată lumea întreabă: Și cum e? Îți place Bucureștiul? 😀 Hmmm, păi nu a fost acum prima oară când l-am văzut și, de aceea, poate că am avut un pic o strângere de inimă în ceea ce privește mutarea. Și replica vine: „Da, dar cum e să trăiești în București?”. Așa că, să încerc să răspund:
Pentru mine, tot departe de casă e. Bine, ajung mai repede acasă și am mai multe posibilități, dar… nu e acasă, oricum ar fi. 🙂
E aproape însă de mare și de Brașov, dar și de Sibiu sau Moldova, așa că pentru o evadare de un weekend din haos, București oferă avantaje multiple. Nu mai zic că de aici ai zboruri spre multiple destinații importante din lume. 🙂
E o combinație originală de kitsch, dar și de cultură, de teniși și tocuri, de oameni frumoși și de animale pe două picioare, dar depinde și de fiecare ce vrea să aleagă și de ceea ce caută să găsească aici. Pentru mine, e cultură la tot pasul, pentru ce mă interesează, am găsit oameni minunați și frumoși precum cei de la Timișoara. Nu mai vorbesc de biblioteci, muzee… Păcat că multe sunt închise în weekend! :))
E orașul în care nu ai cum să nu treci pe lângă vedete pe stradă (la capitolul ăsta încă sunt inertă; adesea nici nu realizez cine sunt până nu aud în jur: „E X, actorul”; „E Y, de la TV!”. Așa și?, zic. Încă nu m-am obișnuit să reacționez rapid.), te întâlnești cu actori la metrou, masterchefi și… intră peste tine în cabine de probă specimene de pițipoance TV tocmai când probezi o rochie (despre asta v-oi povesti altă dată, separat)! :))
București e „cu de toate”, la fel și centrul său vechi. 🙂 Dar dacă vrei să vezi frumuseți de clădiri și zone, ai de unde. Și aici nu mă refer la Casa Poporului. 😛 Mie îmi plac mult clădirile de pe Calea Victoriei. E încă mizerabil în unele zone centrale, dar… nu mai zic nimic.
Seamănă cu acasă puțin, întrucât de unde stau eu se văd cele mai frumoase apusuri, pe care le-am surprins mereu doar de la fereastra camerei mele din Târgu Jiu sau din parcul lui Brâncuși. Ba de aici se vede bine și cum decolează și aterizează avioanele! 🙂 Cartierul acesta e și foarte liniștit, curat și verde, ca să nu simt că-s, de fapt, în cel mai mare oraș al României. 😛
Unele clădiri de aici, și orașul în sine, simți uneori că te înghit, că te seacă de puteri; ajungi să alergi cu mulțimea deodată – dacă nu, roiul te ia pe sus în vârtej.
Îmi place că se citește oriunde: pe stradă, în metrou și în autobuze. Lucru pe care nu l-am mai prea văzut în alte orașe ale țării, dar l-am întâlnit în alte capitale.
Bucureștiul are frumusețea vieții, cu bune, cu rele: e uneori crud și rece, sălbatic și nebun, alteori deosebit de frumos și liniștit ori înțelegător. Agitat și dinamic, se scurge în vârtejul timpului ca și noi, ca și viețile noastre. E mai curat însă și mai puțin periculos față de ultimele dăți când îl mai văzusem. Era o vreme când nu prea puteai circula la gară sau în autobuze fără să fii furat sau amenințat că vei fi tăiat dacă nu-ți dai toate bunurile. Da, da, așa era! Am văzut cu ochii mei, acum vreo 14 ani! Acum e mai temperat, mai îmblânzit, mai puțin circulat de ciudați, semn că s-a mai așezat civilizația peste! Să ne înțelegem, s-a mai temperat – niciodată însă de tot, că, deh, e ca viața! 🙂
Am întâlnit și oameni surprinși și porniți împotriva dorinței mele de a veni aici. Dar a-i spune cuiva că să te muți în capitală e nebunie curată, că nu e un pas înțelept întrucât aici sunt numai oameni răi, că nimeni nu te ajută, e modul de gândire al unui om îngust sau mediocru. Când iei o astfel de decizie în viața ta, faci o schimbare; schimbarea înseamnă evoluție. Eu nu am venit aici pentru egoismul oamenilor (l-am găsit întotdeauna și acolo de unde am plecat, la fel cum am găsit aici, ca și acolo, deschiderea unor oameni mari); am venit să mai urc o treaptă pe scara formării mele. Fără egoism, fără laude de sine, caut ce-i mai bun pentru mine. Cum toți ar trebui să facem. Și aici, în acest moment, găsesc asta.
Capitala uneori te înghite în măreția ei. Dar trebuie să-ți reamintești mereu pentru ce te afli în ea. Pentru mine, e la fel de mare precum planurile și visurile cu care am aterizat aici: un oraș imens ca și visul din tine! Ăsta e București!