Mă pregăteam de prima întâlnire cu America. Trebuia să zbor întâi în Copenhaga; de acolo, a doua zi dimineața, să plec împreună cu Clau spre New York. De la șoferul care a încurcat străzile, la plecarea de acasă spre aeroport, până seara, când am intrat în casa din Copenhaga dând cu capul de tocul ușii, ceva parcă se anunța altfel.
Grăbiți cu noaptea în cap să prindem autobuzul spre aeroport, pentru zborul către Amsterdam, de unde urma NY. Dar acesta, anunțat inițial cu întârziere, a fost anulat. Următorul zbor pleca în vreo 5 ore. Urma să-l ratăm pe cel Amsterdam-New York pentru care aveam biletele. Le-am schimbat, dar urmau alte ore de stat prin aeroportul olandezilor, de data asta. Pff, noroc că am primit câte un voucher de câte 5 euro / persoană, ca să mâncăm / bem pe acolo (?!?!).
Vine în sfârșit ora zborului final, ne îmbarcăm; Clau e strigat la verificare amănunțită, până la piele. Mai pățise, la prima lui ieșire în SUA. Se întâmplă la prima urcare în avion spre State; mi-am dat seama că trebuia să fiu în locul lui, că eu nu mai fusesem acolo. Cumva notaseră pe biletul lui semnul specific pentru treaba asta, la emiterea celor noi, după anularea primului zbor.
Seară deja, ne îmbarcăm, dar depășim cu mult ora zborului, pentru că… aveam un cal la bord, la bagaje!!! A trebuit dat jos și lăsat în Amsterdam, căci, deși tranchilizat, era prea agitat pentru zbor. Văzusem două filme în timpul acesta. Dăm să plecăm, se pregătește decolarea, dar avionul din fața noastră pe pistă, lovise o pasăre și nu putea decola. „Noi mai ajungem în NY?”, ne întrebăm.
Ajunși pe JFK NY, trecem de control, ne îndreptăm spre banda de bagaje, dar se golește și ale noastre tot nu mai apar. Nu le trimiseseră din Copenhaga încă, de la primul zbor anulat. Aia e, dormim în chiloți. Au venit în dimineața de ziua mea, după ce umblasem să ne luăm deja pijamale, printr-o ploaie înghețată.
Pierdută o zi din vizita în New York, pierdut timp cu bagaje rătăcite, primit o veste nașpa de acasă, era să-mi uit geaca în aeroport la întoarcere, după ce ne îmbarcasem deja… totul era cum spune Murphy de fel! Cea mai ciudată călătorie, dar nu se încheiase: ghiciți cui i s-au pierdut bagajele și la întoarcere! Da, nouă, amândurora…
[Acest text face parte din provocarea #our15daysofwriting lansată de Simona în cadrul grupului care a făcut parte din proiectul ce a fost societatesicultura.ro, de care am aparținut și eu.
Tema de azi, din ziua 4 a provocării este Murphy, iar task-ul e:
Una dintre legile lui Murphy spune: Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost. Povestește un moment în care totul a mers din prost în mai prost. Dacă e şi cu un happy ending la urma urmei, şi mai bine.
NU am reușit să mai respect provocarea-mi personală (?): text de fix… 250 de cuvinte (limita!) Era greu. S-au întâmplat multe ce nu puteau fi nespuse… căci Murphy.]
V-am cuprins!
