În timpuri în care am ajuns să ne devorăm constant unii pe alții, cu fiece ocazie și vorbă, nu există dar mai valoros și mai nobil pe care îl poți oferi cuiva decât… timpul.
Când oferi timp cuiva, indiferent despre ce-i vorba, îi oferi din viața ta. Clipe din tine, pe care nu le mai recapeți. Da, chiar dacă pare mărunt, sună dur când transpui astfel aceste, aparent, banale și ignorate fapte. Dar, în realitate, asta se întâmplă.
Când mă gândesc cât timp am investit în prietenii, oameni, lucruri… mă gândesc și la revers: la momentele acelea din final la care orice om ajunge, pe care le gândește în ultimul act: „Măcar de-aș mai trăi câteva clipe” (exact ca în „Regele moare”).
În fapt, nu banii sunt cei mai importanți, deși ne zbatem și ne dăm peste cap zilnic să-i avem. Nu, timpul e cea mai de preț monedă și e cea pe care ne vindem constant. E cu atât mai valoroasă cu cât nu-i știm… valabilitatea, data ieșirii din „uz”. Poate doar dacă am realiza mai bine și am interioriza mai mult ce dar de preț e timpul! Al nostru, al celoralți…
Au fost câteva ocazii, comune, cu nimic ieșite din cotidian, în care m-au uns pe suflet vorbe care nuanțau această idee: de la banalul și cacofonicul „Vă mulțumesc pentru timpul acordat” până la „Vă mulțumesc pentru prezență și pentru timpul oferit”. Pe ultimul chiar l-am auzit la un curs și chiar am discutat cu trainerul despre asta. Îmi spunea că, pentru el, faptul că vin oamenii la training e o formă de respect și că apreciază că oamenii investesc astfel timp în cursul lui.
Da, timpul pe care îl acordăm celorlalți e cea mai frumoasă formă de respect pentru ei, e cel mai nobil dar! Gândiți-vă data viitoare la acest lucru când trebuie să fiți punctuali, când cineva alege să petreacă timp cu voi sau pentru voi, când vă gătește cineva ceva, de exemplu.
Dincolo de materialitate, cam în asta constă tot ce facem, chiar și atunci când e vorba despre noi…
Sursă foto: Pexels/Eugene Shelestov