Există, în psihologie, o teorie care spune că „Atunci când îndrepți un deget către cineva, de fapt, arăți cu alte 3 degete către tine”.
Ce vrea să însemne această idee? Că, în fapt, când critici și ataci pe cineva, când îl acuzi de niște defecte, proiectezi practic multe alte slăbiciuni, complexe și frustrări ale tale înspre celălalt. El devine, cumva, o oglindă care reflectă frustrări de-ale tale, subconștient. De fapt, te acuzi pe tine, înainte de orice.
Ador teoria aceasta, arată atât de multe prin metafora ei! E răspunsul atâtor conflicte. Cu toate acestea, am descoperit-o prea recent și atât de bine mi-ar fi prins să o aflu mai repede! Iar azi am descoperit și continuarea sa. Completă, sună astfel:
„Cine arată cu 1 deget spre alţii arată cu 3 degete spre el. Întinde acum mâna în faţa ta şi arată cu degetul aşa cum ai face-o în mod natural. Observă cum degetul tău mic, inelarul şi degetul mijlociu au tendinţa să se îndrepte spre tine cu cât arăţi cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deţii adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle, aşa că încearcă să înţelegi fiecare piesă a fiecărui om, dacă vrei să ai şansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.” (psiholog Pera Novacovici)
[Ca o paranteză, las și această explicație mai jos:
„Degetul aratator simbolizeaza relatiile dintre oameni (simbolul apei). Degetul aratator indreptat spre cineva transmite cine face regulile si cine le incalca. Cand indrept degetul spre cineva, ii arat ca greseste si deci eu sunt cel corect.
Tot aratatorul este considerat si degetul vietii, asta datorita legaturii cu energia apei care reprezinta sexualitatea. Cand indrepti degetul aratator spre cineva mesajul este: „Nu te accept asa cum esti”, iar in subconstientul nostru acesta este interpretat ca un mesaj de abandon, de lipsa de valoare personala.” (nlpmania.ro)]
Mi-am adus aminte astfel de frustrare. De cât de complexe sunt și cât de urât se pot manifesta astfel de sentimente. De cât de reale sunt în fiecare dintre noi, cât de grave, cât de serioase pot ajunge. Și, să nu fim ipocriți, cât de prezente sunt în fiecare dintre noi! Așadar, firești oricărui om.
De ce am ajuns însă să folosim și să percepem ca jignire termenul frustrat/frustrare? De ce, dacă e în fiecare dintre noi acest sentiment? De ce ne permitem să numim astfel o persoană, jignitor, când și noi suntem la fel, cu ale noastre? Sau noi nu suntem într-atât de…? O fi, dar tot e ca treaba cu adevărul: nimeni nu-l deține pe tot, e mereu la mijloc. Și asta nu înseamnă că suntem toți la polul opus, mincinoși. 🙂
Să fie oare tot din cauza acestor degete îndreptate: unul către celălalt, restul către noi în același timp, de fapt? Or fi alții care îndreaptă mai des degete și de aceea sunt mai… frustrați (cu eticheta jignitoare), deranjând întruna pe alții?
Ideea e că, inclusiv în DEX, cuvântul trimite la noțiunea de „lipsire/privare de un bun, drept”, iar abia cu sens secundar e menționat, pe alocuri, ca „dezamăgire, înșelare, lipsă de satisfacție (sexuală)” . Conotația pur psihologică (domeniu în care e termen specializat) lipsește din dicționarele de bază de la noi.
Și am adoptat cuvântul din franceză, care îl are din latină, dar tare cred că și multe contexte din engleză au influențat procesul (în special pentru sensul din psihologie). Iar în română, noi, oamenii de rând, foarte centrați pe rezolvarea problemelor (– adică not!), i-am dat un sens peiorativ. Cred că, oricum, avem tendința asta, la nivel de comunicare culturală specifică poporului.
Pentru că, uitându-mă în engleză, văd că e utilizat mult și pentru persoana I (I was very frustrated. / This is very frustrating for me.; chiar și The wind frustrated me.). Și clar nu-ți spui ție că ești frustrat, cu sens negativ, nu te autojignești. 🙂
Englezii și americanii de ce nu spun: frustratul ăla de John? Pentru ei, to be frustrated e „feeling annoyed or less confident because you cannot achieve what you want”. Și mai au contextele:
- „used to say that a person who has not succeeded in a particular type of job”: Frustrated writers often end up in publishing.
-
„a frustrated emotion is one that you are not able to express”: her frustrated love for him
- „unhappy because you are not having as much sex as you want”
- doar în engleza americană: „annoyed, disappointed or discouraged”; „desiring something but not able to achieve it”.
Noi, românii, în schimb, nu prea folosim acest cuvânt cu referire la propria persoană, spre deosebire de englezi și americani. Noi mai mult îndreptăm degete, în sens negativ, spre alții. Fără să bănuim că, de fapt, le îndreptăm, mai mult și mai multe, către sine, în subconștient.
Să fie acesta profilul psihologic al nostru, ca popor: ironizăm, arătăm cu degetul des, jignitor?
Pentru mine, e ceva frustrant să fiu jignită prin cuvântul frustrată sau prin expresia Câte frustrări ai!. Căci cu nuanța asta peiorativă ajung(em) toți să folosim cuvântul. E exact ca utilizarea greșită, cu sens depreciativ, a lui patetic, -ă. 🙂
Sursă foto front page: Pixabay