Crăciunul, pentru mine, este, prin definiție, sărbătoarea copiilor, a familiei, a vieții, în genere. Copiii sunt motorul, fundația, suflul și speranța unei țări. În fiecare copil merită să investești. Cu toată încrederea. Cu toată energia. Indiferent despre ce ar fi vorba. Dar cu fiecare ocazie.
Am avut, copil fiind, Crăciunuri fericite, împlinite, ca să ajung astăzi să spun că asta-i sărbătoarea mea preferată (deși e de iarnă), ocazia în care îmi amintesc zâmbitoare despre copilărie. N-am fost mereu răsfățată cu tot ceea ce am avut nevoie, dar am avut mereu ceva și… destul. Și am admirat-o mereu pe mama care spunea să fim fericite cu ceea ce avem, căci sunt copii pentru care nici Moș Crăciun nu vine. Și, uneori, vărsam câte o lacrimă pentru ei. Ca după povestea fetiței cu chibriturile. Povești dure, dar mai reale decât orice panglică de pe cadou.
Mai erau copii care veneau în colind la ușa noastră și aveau ghetele rupte și se bucurau când, pe lângă bani, mama le dădea și câte o portocală. Sau o cană de suc. E cel mai frumos lucru pe care m-a învățat mama să-l fac: să dau! Să mă gândesc, când am, chiar dacă n-am destule, că sunt atâția alții care n-au, de Crăciun, nici măcar mămăligă să pună pe masă. Și mai sunt! Copii încă!
Așa că, anul acesta, m-ar durea tare să nu fac ceva în direcția asta. Nu mai vreau să am și să știu că alții n-au mai nimic, să nu ajut acolo unde pot și știu că e nevoie. Să nu dau eu, concret, un zâmbet, unui copil… Cu atât de puțin! Dar am nevoie de ajutorul vostru.
Am nevoie, în primul rând, de implicare și dorință. Nu am mai făcut acest lucru până acum și, tocmai de aceea, nu știu nici de unde să încep. Dar am speranță. Mai cred în oameni – naiv, dar cred! Pentru mine, până acum, totul s-a limitat la pachete de Crăciun pe care le duceam la școală, de unde erau luate și duse mai departe. Ceva în genul Shoe Box. Recunosc, nici nu am prea căutat cum se face, pe partea asta de organizare…
Ce vreau să fac mai exact? Vreau să strângem fonduri pentru a oferi pachete ca daruri de Crăciun unor copii orfani sau din medii defavorizate, chiar din stradă. Mai precis, vreau să ajutăm copiii din Casa Sf. Iosif din București, din cadrul Fundației „Viitor pentru Copiii României”. Copiii, cu vârste între 3 și 8 ani, sunt 61 la număr în acest moment, sunt preluați din stradă sau din medii defavorizate și li se oferă, într-un centru de zi, asistență socială, medicală și educațională. O șansă la o viață normală, mai precis.
Am ales să ajut acest centru, pentru că fiind vorba de o organizație non-profit, primesc prea puțin (spre deloc) sprijin de la stat. Am luat legătura cu doamna psiholog Alina Ciobotaru, coordonator al Centrului de Zi Casa „Sf. Iosif”, și dumneaei mi-a explicat că le-am fi de mare ajutor, că nu prea primesc ajutor, dar că își doresc ca pachetele pentru copii să conțină aceleași lucruri: fiecare să primească un număr identic de ciocolate, fructe, dulciuri etc. O solicitare firească. Nici nu m-aș fi gândit altfel.
Ce vreau eu de la voi? Sprijin. 🙂 Dacă nu material, măcar cu idei. Nu am habar și aș avea nevoie în acest moment de sugestii privind o platformă pe care să organizez o campanie de fundraising în care să strâng bani în acest sens, pentru cauza mea. Posibil, la un moment dat, să mai am nevoie de un prieten cu mașină să transportăm pachetele, în apropierea Crăciunului, la centru. Atâta pot și atâta vreau în acest moment. Dar orice alte idei, oricât de, aparent, simple, pot ajuta mult.
Celor care ați mai făcut ceva similar, la fel, mă adresez cu aceleași dorințe: please help, am nevoie de idei, sfaturi!
Hai să ajutăm! Necesită atât de puțin, dar poate face atât de mult! Hai să fim Moș Crăciun pentru acești pici! Vă notez în gândurile mele de Crăciun! Cu toată inima! 🙂
