(Zău?! … da‘ de unde știi tu?)
Cred că nimic nu mă irită mai tare ca aceste vorbe aruncate atunci când e loc de voie bună, empatie și niscaiva urări (nu, nu ură!, deși formal, seamănă 😉 ).
Ai fost cerută de soție? Te-ai logodit? Te-ai căsătorit? Ți-ai anunțat sarcina? Ai născut? Ai plecat în călătoria la care visai de mult? Te-ai mutat din loc? Ți-ai schimbat jobul? etc. etc. Indiferent despre ce ar fi fost vorba, sunt convinsă că ai pățit-o și tu, că mereu se găsește unul mai rămas în urmă cu mintea să comenteze: „Era și timpu′!”. Ba uite că, dacă tot era timpul, s-a întâmplat, așa că mă întreb ce ești tu, mama omida, de ai știut că trebuia acum, că era momentul?… Te-ai rugat tu pentru el?
Ei, uite că, oficial, spun și eu că e timpul să vă țineți de gura slobodă și să terminați cu astea, oameni buni! Nu doar că nu aduc nicio plăcere, ba chiar sunt enervante. Dacă faci asta de regulă, pls, stop, mai bine folosește-ți timpul pe altceva, dacă nu simți nevoia să spui ceva mai bun. E urât, ține de bun simț și, oricum, nu știi tu când e timpul cel mai potrivit pentru un moment fericit din viața altuia. Și te pune pe tine, indiferent de moment și de relația ta cu persoana respectivă, într-o lumină nu tocmai frumoasă. În schimb, e cazul să știi când e timpul să taci. Crezi că omul acela abia aștepta să i se întâmple așa ceva, ca să apari tu să dai cu nuca-n perete și să spui „Era și timpul!”? A așteptat de-o viață asta ca să îți dea ție ocazia să spui cuvintele-care-te-vor-face-iubit-pe-vecie. 🙂
Uite că „era și timpul” să scrie cineva și despre asta! 😛