Mai știți poveștile acelea cu rățușca cea urâtă devenită lebădă, Cenușăreasa devenită prințesă, calul răpciugos devenit armăsar feroce și alte câteva metamorfoze dintr-acestea feerice cu care ne-am obișnuit de când puneam capul pe pernă ca să adormim bine și să uităm de monștri?
Ideea e că le păstrăm în noi conștient doar până pe la finele copilăriei, apoi uităm de ele, ne oprim pe la jumătatea transformării (sau puțin mai încolo de ea) și uităm să mai lucrăm la schimbarea din noi – lăsăm doar partea fizică să acționeze, să evolueze. Mai mult chiar, în cazul unora se inversează direcțiile: din creaturi simpatice ajung să se urâțească, să urască, să se „monstruozească” chiar și să sperie la rândul lor pe alții.
Ca să-ți depășești condiția, trebuie să faci o mișcare. „Motion is emotion”. Motion is change. Change is freedom. Changes scare you more than any monster, but they make you happen.
Ca să fii fluture însă, trebuie să ieși din cocon, să-ți depășești existența larvară. Exuviile rămase sunt doar urmele unei părăsiri a zonei de confort, a adultului care și-a învins monștrii maturității. Și care se luptă cu alții noi. Ai fricii de necunoscut. De eșec. De punct. De nemișcare.
Căci eșecul nu poate veni dintr-o mișcare, ci doar din inerție, din claustrare și încleștare. Și e nevoie de el ca să vorbim de mișcare. Până și sonoritatea cuvântului succes indică mobilitatea, ascensiunea. Și-n spatele succeselor, câte zbateri, câte cicatrici, câte exuvii! Pentru o singură batere de aripă. Nebună. Dar frumoasă. Liberă. INstinctuală. INerentă.
Altfel, coconul se usucă având larva încă închisă în el. Rățușca rămâne tristă pierdută de cârd pe ape mlăștinoase, Cenușăreasa își uită de pantoful pierdut în timp ce-și șterge praful de visuri de pe umeri, calul răpciugos își așteaptă cu ultimele puteri însuși finalul. Căci, nu-i așa, viața nu-i făcută din povești. Dar poveștile sunt create de oameni. Ca și viața.