1995, vara, înainte de primul an de școală. O sală de „operații” micuță de la ORL… acolo mi s-au scos polipii, după ce-mi descoperise dr. Tribus problema la dentist prima dată. Deși pe lista de așteptare, mai urgență, era trecută soră-mea. Care, surpriză, a avut polipii mult mai mici și a intrat în sală imediat după mine. Mă trecuseră intenționat pe listă înaintea ei, ca să nu aștept și să apuc să mă sperii. De altfel, am fost foarte de acord cu treaba asta.
Țin minte că, exact în acele momente, mă încurajam că o să fie bine și mă gândeam doar la momentele de după, căci urma să petrecem o scurtă vacanță la mare și să mâncăm înghețată multă (ce se recomandă pentru vindecare, după). Când, deodată, pe fundal, la radio, am mai auzit doar „Please, come back to me in Casablanca…” și apoi, dintr-o dată, m-am și trezit în salon. Trecuse, eram ok, nici nu simțisem ceva.
Apoi, pe aceleași versuri, am întâlnit prima dată marea: „I fell in love with you watching Casablanca.” Nu știam eu ce înseamnă să vezi Casablanca, ce voia să fie această „casă albă”, cum îmi suna mie. Oricât mi-ar fi explicat taică-meu, mare meloman în general, pentru mine, Casablanca a rămas și va rămâne melodia pe care mi-am scos polipii și pe care am îmbrățișat pentru prima oară marea, când i-am simțit sărutul sărat…
Aceeași pe care i-am și promis: „I love you more and more each day as time goes by”…
[ziua 8 din 15. Emoții sonore
Text din provocarea #our15daysofwriting în cadrul unui grup mișto din care fac parte.
Alegeți o melodie care să va trezească instant amintiri din vremea în care era în topuri.
Tips: Scrieți ce an era, câți ani aveați voi, ce simțeați, cu ce sentimente sau emoții asociați melodia respectivă.]