De mică, am avut un vis: să văd Portugalia, Oceanul, să respir aer cu miros de sare marină, să văd cum istoria și tradițiile unei țări se lasă citite și admirate la fiecare colț de stradă, să văd cum arată fericirea la ea acasă! E, într-adevăr, țara mea preferată, din copilăria anilor gimnaziali pornind… până astăzi.
🌸 Citești aici despre:
Cum am ajuns eu să iubesc Portugalia?
Am cunoscut această țară din imagini și informații geografice, când, copil fiind, în clasa a VI-a, la geografie, am avut de realizat un referat despre partea turistică a unui stat european. Iar profesoara de geografie de atunci, ca să evite discuțiile și eventualele certuri între noi, ne-a pus să tragem la sorți, în ordinea strigării catalogului, câte o țară. Mi-a picat Portugalia… Dezamăgită, m-am dus la profă să o întreb ce mă fac, despre ce aș putea eu scrie, de unde mi-aș putea aduna informații turistice despre o țară atât de mică (nu puteam schimba nici chiar între noi bilețelele, cu atât mai puțin să mai tragem alt bilețel!) – e necesar să subliniez că în acele vremuri nu exista prietenul Google sau internet disponibil cu asemenea informații la fiecare colț de stradă, ca să nu mai vorbesc de casele oamenilor. Profesoara m-a încurajat însă: „Cum, despre o țară cu ieșire la ocean nu ai ce scrie?! Vei descoperi suficiente lucruri, vei vedea!”.
Am pornit la Biblioteca Județeană în acea zi, hotărâtă să aflu ceea ce nu știam despre… Portugalia. Am găsit o carte scrisă de un om care și-a dorit să ajungă atât de mult în acea țară încât, la revenire, s-a întors cu o colecție de gânduri, amintiri și fotografii superbe din fiecare colț pe unde a călcat. Fotografii color, din loc în loc atașate paginilor cărții. I-am citit în seara aceea cartea fără întrerupere, cu o sete de informații pe care cu greu mi-o explic și acum. Ce-am descoperit m-a lăsat mută! Și cu un vis atât de mare, ce-a crescut an de an: s-ajung și eu să văd această țară, Oceanul ei și acele locuri descrise atât de frumos în cartea turistului-autor!
Am mai găsit și niște reviste citite de mama, precum „Ioana”, în care erau prezentate destinații de vacanță (într-una era Porto, în alta Lisabona), care m-au ajutat cu imagini colorate. Unele fotografii din carte le-am xeroxat color, chiar dacă m-a costat mult. Și-am prezentat referatul cu așa un drag, emoționată și deja îndrăgostită fiind de Portugalia, că am impresionat-o și pe profesoara de geografie, care mă mustra acum că am vrut să schimb bilețelul… Evident, a scris un mare 10 (zece) pe referat și în catalog!
Dar eu am rămas cu o dorință mare în suflet până târziu: să ajung în Portugalia…
Cum am ajuns în Portugalia?
Cred că nu e cunoscut să nu-mi știe pasiunea pentru această țară, dorința de a-i călca piatra cubică pe străduțele specifice… Așa că, la cât l-am bătut la cap probabil, Clau a hotărât să-mi facă visul realitate și să ne petrecem zilele de vacanță în Portugalia. Mai ales că a găsit biletele de avion foarte convenabile ca preț. În plus, l-am tot tentat și eu cu poveștile mele despre cât de frumoasă este această țară, chiar fără s-o văd măcar…
Așadar, am ajuns în Portugalia cu… avionul, cu cei de la TAP Portugal („TAROM-ul” lor, dar incomparabil mai nice), pe care îi recomand cu cel mai mare entuziasm. Cei de la TAP au zboruri zilnice de la București-Otopeni spre Portela Lisboa, de la 05:35 ora noastră la 08:00 ora Portugaliei. Noi am reușit să găsim ofertă bună la bilete (~260 euro/bilet dus-întors), cu bagaj de cală inclus, evident căutată cu mult înainte de plecare.
Știam cât de drăguți sunt portughezii și de cum am pășit în avion, mi s-a reconfirmat acest lucru – stewardesele ne-au întâmpinat cu „Welcome.” și… „Bună ziua.”, vorbind, pe parcursul zborului, vreo trei limbi: portugheză, engleză, română (La un moment dat, una dintre stewardese ne transmite că „Zborul durara – adică în portugheză «va dura» – 4 ore și ceva…” Reacția a fost proprie poporului său: a pufnit-o râsul și apoi s-a amuzat copios cu colegele, că se auzeau cum șușoteau pe tema aceasta în spate. 🙂 )
Eu, așteptând îmbarcarea, am sesizat vreo câțiva portughezi adunându-se la poarta de așteptare; un cuplu citea fără oprire din niște cărți în portugheză, inclusiv în autobuzul care ne ducea pe pistă – mai târziu, aveam să realizez că acesta e un obicei specific, că întâlnești adesea în metrou, în autobuz (chiar și în avion) oameni care citesc, mai ceva decât în alte capitale europene. (Chiar și stewardesele din avion citeau, ca să le mai treacă timpul.) Unde mai pui că zidurile lor (mai ales cele de la metrou) sunt împodobite cu desene simpatice, caricaturi și simboluri portugheze, citate de suflet din melodii sau cărți (cel mai citat fiind, evident, Fernando Pessoa). Mda, la noi – numai graffiti, de obicei violent…
Dacă te aștepți să primești instrucțiuni clare despre cum să-ți legi centura și alte sfaturi specifice zborului, cum se întâmplă de obicei cu orice companie aeriană ai alege, ei bine cu TAP Portugal vei fi plăcut surprins să vezi că niște ecrane micuțe se vor deschide în fața ta și-ți vor prezenta un filmuleț distractiv, dar util despre confortul și siguranța în timpul călătoriei. Specific portughezilor. Mult mai eficient decât indicațiile plictisite ale membrilor echipajului. Iată filmulețul:
Deja m-apucă nostalgia când îl văd. 😀 Iar sloganul – wow: „De Braços Abertos!” („Cu brațele deschise!” – cum îmi place mie.). Așadar, cu astfel de primiri, Portugalia se anunță încă din avion ca o promisiune frumoasă, incitantă.
Și apropo de videoclipuri haioase, pe parcursul zborului, au avut grijă portughezii să ne simțim cât mai bine și ne-au pus să urmărim, pe aceleași ecrane, scurtmetraje cu faze simpatice ale lui Mr. Bean. Pe unele nu le mai văzusem, așa că au picat numai bine. 🙂
Fiind un zbor lung (de vreo 4 ore, aproape 5), am primit și ceva de papa ca mic-dejun: o omletă cu cașcaval, un soté de ciuperci (din conservă :P) cu roșii tip tomato concasse (adică tăiate așa, cubulețe) și un fel de potato finger (o chifteluță din cartofi), un corn mic de pâine, un cubuleț de unt cu o capsulă de gem, un iaurțel de fructe, o salată de fructe și suc și cafea. Mie îmi venise foame așa că am savurat, deși nu m-a dat deloc pe spate – nah, meniu de avion. Lui Clau nu i-a plăcut deloc, s-a strâmbat și a zis că el nu poate mânca în avion, că putea fi și foarte bun – tot nu-i de el asta, că i se face rău. 🙂
Ce mi-a mai plăcut la zborul cu TAP Portugal? Dincolo de oamenii drăguți din echipaj, mi s-a părut drăguț că, în pungi de plastic sigilate, am găsit așezate pe fiecare scaun câte o pătură tip fleece, care s-a dovedit foarte utilă mai târziu, căci, îmbrăcați ca de vară (eu, în rochiță), am cam tremurat și în aeroport și în avion, fiind noaptea spre dimineața, când se crăpa de ziuă. De asemenea, deși mi-am luat carte de citit (pe care, bineînțeles, stând la geam, nu am apucat nici măcar să o răsfoiesc), am avut ce citi, fiind de mare interes: revistele lor. Ce mi-a plăcut însă la ele este că mai ales nu abundă de reclame, ci îți prezintă locurile de vizitat în Portugalia, în special în Lisabona și în împrejurimi, plus locuri unde să încerci mâncare tradițională portugheză. Am fotografiat câteva chestiuțe de interes, dar odată ajunși în Lisabona, am uitat complet să mă mai uit peste ele. Data viitoare!
Ce mi-a plăcut la zbor în general? Fiind spre dimineață și mijindu-se zorii, cum treceam deasupra norilor și fiind senin, am văzut un răsărit superb, primul răsărit printre nori.
Ce nu mi-a plăcut în avion? Cam frig, așa că, indiferent că plecați pe timp de vară, într-o țară călduroasă ca Portugalia, noaptea ar fi bine să vă îmbrăcați, măcar pe avion, cu haine mai călduroase. Nu ca mine! Nu am putut dormi nici înainte de a pleca de acasă (știu… emoții!), nici în timpul zborului. Cum nu pot dormi, indiferent de destinație, pe tren, mașină, autocar… Deci nici în avion! Mai rău chiar, tipa din fața mea s-a întins rău cu scaunul peste mine și nu mi-am putut lungi picioarele. Clau a avut ceva mai multă baftă, lângă el nu a stat nimeni pe scaun, așa că s-a întins bine. Și a avut și două pături… 😛
Și mai rău, în spatele meu imediat, o tanti a sforăit tot drumul. M-a amuzat că s-a trezit aproape când aterizam și a început să îi explice la un nene de o însoțea despre zona din Lisabona deasupra căreia zburam. Și, evident, agitație în jur, că ne pregăteam să ajungem pe pământ… portughez.
Dar mi-am ocupat timpul cu poze… și ochii mei s-au bucurat din plin! În mintea mea era liniște, privirea mi-era ocupată de priveliștea Oceanului Atlantic peste care avionul a trecut și s-a întors, de vederea podului Vasco da Gama, clădirile istorice, cartierul ultramodern Oriente, despre care tot turuia tanti aia de mai sus, dar ale cărei povești le-am perceput ca pe niște zgomote insignifiante. Eu m-am lipit de fereastra aia mică, să văd tot, mai să trec prin ea! Nu am prea putut face poze, eram aproape de aterizare și mi-am promis că voi face la plecare. Nu am mai apucat însă. Dar despre întoarcere vă povestesc cu altă ocazie…
Aeroportul Portela Lisboa și primul pas făcut pe pământ portughez 🙂
Aeroportul Portela nu e mare, e cosy și primitor și la un moment dat am avut impresia că mă aflu într-un mic mall. E foarte aproape de oraș, la aterizare chiar ai impresia că vei coborî printre clădiri, dar cred că această comasare e caracteristică lor, portughezilor.
La sosire, nenii ăia de la porți nu prea vorbeau engleză; Clau chiar s-a adresat în engleză și tipul îi răspundea în portugheză. (Nu e tipic. Dimpotrivă. Portughezii chiar vorbesc destul de bine engleză.) Cum știu ceva spaniolă și am făcut analogia, i-am șoptit ce îi spunea de fapt tipul: dacă are laptop și alte aparate prin bagajul de mână, să le scoată la porți… Pe mine chiar m-a pipăit bine o duduie. Nu știu de ce sunt așa stricți cu percheziționatul, dar prin rochiță nu aveam ce să ascund. :))
Noi am ieșit afară din aeroport printr-o altă aripă, spre stradă, la stațiile de autobuze și de taxiuri, dar n-a fost neapărat o greșeală, ci pofta de țigară a lui Clau. Pentru mine – a fost ocazie să vorbesc cu ai mei, să le spun că am ajuns, și motiv să văd cum arată afară, să respir aer proaspăt de dimineață în țara mea de suflet. Nu prea era mare lucru de văzut; câțiva palmieri plantați din loc în loc, pe mijlocul străzii, panouri publicitare într-o limbă prietenoasă, asemănătoare românei și mult verde proaspăt.
Cum e transportul în comun în Lisabona?
Am intrat apoi înăuntru în aeroport și am ieșit direct la metrou, pe scări rulante. Ne-am luat ceva de băut și de la aparate speciale ne-am achiziționat câte un card de metrou reîncărcabil Viva Viagem cu 0.5 euro, pe care îl poți încărca de la aceleași aparate cu câte călătorii dorești. Călătoria cu metroul e 1,40 euro. Partea bună este că prin intermediul acestui card Viva Viagem poți călători și cu autobuzul, tramvaiul, trenul și chiar cu vaporașele. Ce mi se pare și mai util la călătoriile cu mijloace de transport în comun este că în autobuze (și cred că și în tramvaie – nu știu, cu tramvaiul lor simpatic nu am apucat să călătoresc), dacă nu ai un astfel de card sau nu ai apucat să îl încarci cu călătorii, poți să cumperi bilet de la șofer direct. În acest caz, te costă 1.80 euro/călătorie.
Care ofertă este însă cea mai potrivită în ceea ce privește transportul în comun în Lisboa și împrejurimi? Noi nu am folosit-o, dar rău am făcut – abia în ultima zi ne-am deșteptat. Au ei o opțiune de a încărca cu acces 24 h pe toate liniile de metrou și autobuze și costă 6 euro – e mult mai avantajoasă pentru că timp de 24 de ore te poți plimba prin oraș și împrejurimi la preț mai mic (călătorii nelimitate) decât dacă ai plăti pe fiecare călătorie în parte.
Important! Dacă ai de gând să mergi cu metroul și cu trenurile suburbane prin Lisabona și împrejurimi, trebuie să știi că fiecare are nevoie de un card Viva Viagem personal – adică nu se poate transfera. Pentru că, la intrarea și ieșirea din metrou, de fiecare dată, pe baza cipului conținut de acesta, îți validezi călătoria, trecând printr-o poartă de sticlă. Nu se va deschide poarta nici la ieșire dacă nu validezi cu același card cu care ai intrat. Mai mult, dacă ți-ai pierdut prin geantă cardul și nu vrei să stai să cauți după el, nu vei putea intra în metrou validând două călătorii pe un card – nu este permis acest lucru; dacă acest card a fost validat deja pentru a intra, nu îți mai permite încă o validare pentru intrare, până nu validezi la ieșire. Așa că – fiecare cu cardul lui! 🙂
Și nu te strâmba de faptul că în Lisabona va trebui să te plimbi cu mijloacele de transport în comun – sunt mult mai curate, mai puțin aglomerate și mai bine gândite liniile decât la noi. În plus, nu prea ai altă opțiune, în afara celei de rent a car, pentru că zonele turistice din Portugalia trebuie vizitate și nu sunt foarte apropiate unele de altele. Asta în ciuda faptului că Lisabona e o capitală mică, liniștită și comasată. Totuși, împrejurimile și zonele turistice din apropierea ei nu trebuie ratate odată ce ai ajuns aici.
Astfel de porți vei întâlni și în Sintra, la tren și în alte stații de tren pe unde vei mai călători, chiar dacă mai dai (în tren) și de controlori – semn că ei nu acordă încă deplină încredere mașinăriilor. 🙂 Pentru că mai sunt păcălite (am văzut „rebeli” care mai sar peste porțile respective, pentru a intra în stații).
Cum e cu metroul în Lisabona?
Ceea ce mi s-a părut mie minunat din prima la metrou a fost faptul că, la stația de la aeroport (Aeroporto), cum ieși din aeroport, cobori pe scări rulante direct în stație. Până la metrou, treci printr-un coridor pe pereții căruia, de o parte și de alta , vei găsi o mulțime de caricaturi în alb-negru ale celor mai mari personalități (arhitecți, scriitori, medici, muzicieni etc.) portugheze. De altfel, caricaturi se regăsesc și pe pereții din stație.
Tot la stația Aeroporto, ești întâmpinat de cel mai frumos mesaj turistic, plasat deasupra șinelor: „Visit Portugal – happiness is your destiny”, alături de o imagine superbă care surprinde un apus peste ocean.
Mai mult, cam fiecare stație de metrou din Lisabona este primitoare, plină cu desene care mai de care, caricaturi și chiar citate sensibile din operele lui Pessoa și nu numai – majoritatea pe bucăți de faianță pictată, specifică (numită azulejos).
În metrou, mai ales în linia care merge la aeroport și înapoi, vei întâlni o mulțime de turiști, dar și portughezi liniștiți (afli astfel, din prima, cât de calmi și la locul lor sunt oamenii aceștia). Am avut ocazia să vedem adolescenți (mai rapperi așa), care țineau mâinile pe uși ca să nu pornească trenul până să intre niște bătrânei. Cute! Normal la ei, atipic pentru noi…
De la aeroport, iei linia roșie, care te duce până la Sao Sebastião – noi oricum mergeam în cartierul Oriente, unde eram cazați, iar aceasta este una dintre stațiile liniei roșii de metrou . Ce e fain e că sunt 4 linii de metrou în Lisabona (roșie, verde, albastră și galbenă) și fiecare se intersectează în câte o stație cu celelalte trei. Sistemul este foarte bine gândit și nu ai cum să nu te descurci. Eu l-am învățat destul de repede (incomparabil de repede față de liniile din București, cu care nici acum nu reușesc să mă descurc suficient).
La metrou la aeroport, am avut ocazia să învăț primul cuvânt portughez „la el acasă”: Obrigado! („Mulțumesc!”), pe care un turist l-a zis unui localnic că l-a ajutat cu o informație. Clau zicea că e un cuvânt pretențios. Într-adevăr, sună astfel, mai pompos, plin de respect, însă eu, nu știu de ce, am făcut legătura cu japonezul Arigato!, care înseamnă tot același lucru. 😛 De fapt, știu: învelișul sonor asemănător… ca și accentul.
Metrourile nu prea sunt aglomerate, nici trenurile nu sunt concepute pentru așa ceva. Dar acest lucru se datorează orașului mic, cu în jur de 550.000 de locuitori.
Ce merită să vizitezi în Portugalia?
Tot! Depinde însă mult de perioada pe care o petreci acolo (vară, iarnă), durata de timp (cât ai de gând să stai) și buget (cât ești dispus să cheltuiești pe obiective turistice). În ceea ce privește ultimul punct, te sfătuiesc să bifezi cât mai multe, să cheltuiești cât mai mult pe obiective turistice importante – ele îți vor face toată vacanța frumoasă! Și în fiecare loc vei descoperi lucruri uimitoare…
Eu am vrut neapărat să ajung să văd cât mai mult din Lisabona, Belém, Sintra, Cabo da Roca, Porto, să văd Oceanul (musai!) – plajele din Cascais, Estoril… Dacă le-am văzut pe toate și ce am reușit eu să vizitez pentru prima dată în Portugalia, vei afla din postările următoare. Plus multe alte impresii și povești minunate. 😉
De ce Portugalia?
Pentru că te asigur că te va surprinde chiar și dacă nu erai atras deja de ea. Pentru că vei vedea că acolo oamenii sunt altfel: calzi, zâmbitori, calmi, politicoși, sociabili, liniștiți, educați, iubitori… Pentru că nu ai de ales între mare și munte; ai… ocean! Și ai și munte. Pentru că peștele, sarea, căldura și soarele sunt (ca) acasă. Că istoria, tradițiile, cultura și literatura sunt concentrate pe centimetru pătrat, pe piatră cubică cu povești de demult. Pentru că nu-i țară să aibă mai multe simboluri atât de drăguțe și atât de frumos păstrate! Pentru că… eu amo Portugal! Și am avut niște visuri de împlinit…
„Não sou nada.
Nunca serei nada.
Não posso querer ser nada.
À parte isso, tenho em mim todos os sonhos do mundo.” (Fernando Pessoa)
Eu nu sunt nimic.
Nu voi fi niciodată nimic.
Nu-mi pot dori să fiu nimic.
În afară de asta, am în mine toate visele lumii.