Acum câteva zile, mă grăbeam să las un pachet la poștă, în cartier; mă rog, vorba vine că mă grăbeam, dar voiam să mă încadrez cât mai bine în program, căci în ziua respectivă urma să plec până acasă, cu autocarul. Autogara, ca în București, la capătul celălalt al orașului… deci orice minut conta. Ca atunci când știi că trebuie să pleci, să mai verifici din bagaje etc.
Și mă duc la poștă și la fiecare dintre cele două ghișee găsesc câte un client. Îmi zic: „Perfect. Nu voi sta mult.” Dar nici n-apuc să-mi sfârșesc gândul că intră o femeie mai în vârstă cu nepotul de mână și se bagă în fața mea. (Femeia aceasta nu putea rămâne neremarcată încă din stradă, înainte să intru în oficiul poștal, căci, în urmă cu câteva clipe, tocmai ce urlase ca o isterică la nepotul ei că trebuie să intre la poștă, că nu se mai întoarce din drum apoi etc.) O las să se bage în față, nu-s absurdă, cu gândul că deh, poate are vreun mărunțiș de cumpărat, ceva de întrebat, vreun formular de completat…
Dar când o văd că se postează în fața ghișeului și începe să plătească din facturi, nu mă mai pot abține și îi spun: „Doamnă, și eu aștept la rând! Am fost înainte aici.” Mormăie ceva din care rețin doar faptul că se grăbește – oricum, în mare contrast cu vocea femeii de urla pe afară. Și îi spun că și eu mă grăbesc, că am de prins un autocar. Aud din spate pe cineva că spune: „Ce să faci, se satură lumea așteptând pe aici.” Păi da, se satură, dar se satură mai mult de nesimțirea care zace aproape pe fiecare metru pătrat în această țară…
În fine, după toată povestea asta, pleacă respectiva care s-a băgat în fața mea și, triumfătoare, i se adresează nepotului: „Ai văzut că n-am stat mult?!” De data aceasta, chiar nu mă mai pot abține și spun răbufnit: „Păi da, ai văzut cum se face dacă dai din coate și uiți de respect? Ajungi în față! Halal exemplu!” Dar nici nu termin bine și se bagă o bătrânică în fața mea. Din nou! Aceasta îmi dă replica: „Dacă știi că te grăbești, te pregătești și vii din timp la poștă!”. Serios, să mă pregătesc pentru venirea la poștă! „Adică pentru lipsa de respect de aici? Pentru cei ca dumneata care se înfig cu tupeu în fața altora? Dar dvs. de ce nu vă pregătiți? Sau vă pregătiți cu tupeu?” În concluzie, mi-a dat de înțeles că ea e bătrână și trebuie înțeleasă. Mda, și eu, tânără ce sunt, să îmi sacrific timpul pentru lipsa de respect a altora, fie ei și bătrâni?
Pentru mine, concluzia e simplă: Respectul se câștigă, nu se impune. Și cu atât mai puțin nu se impune prin tupeu, fie el și la bătrânețe. Respectul e o valoare fără vârstă. De aceea, nu trebuie să te respect pentru că ești în vârstă, ci pentru ceea ce ai ajuns să fii la vârsta respectivă. Respectă-mă și tu ca să te pot și eu, la rându-mi, respecta! N-am să respect niciodată doar anii unei persoane, atâta timp cât persoana respectivă când trece pe lângă mine pe stradă îmi înfige un cot în coaste!
Mda, cică Save the world! Save Romania!… from thick-skinned people and from idiots. 😀
P.S.: Uneori, am impresia că România în care trăiesc se transformă în lumea surprinsă în filmul Idiocracy.