Știu că sunt momente incredibil de grele uneori pe pământul ăsta. Sunt un om care a dus și simțit pe propria-i piele multe. Dar mai știu și că orice îi e dat omului să ducă, oricât de mare ar fi problema, are rezolvare. Și că mai jos de pământ sau de podea nu ai cum să cazi. Doar dacă, poate, îți sapi singur ca prostul groapa. Că totul e, de fapt, aparent, că „nu e dracul atât de negru”, cum obișnuia mama adesea să-mi ridice moralul, cu vorbe de popor. Că sunt altele cu adevărat probleme. Și că (mereu) trec. Ca altele să vină…
Știu că sunt clipe când ne simțim copleșiți, când nu vedem calea și ieșirea, momente în care am renunța descumpăniți la luptă, doar ca să treacă odată totul. Dar oare ar mai merita lupta dusă atunci până acolo? Oare e atât de ușor și să renunți? Va trece oricum, ca altele noi să vină. Fiecare zi aduce lupta ei…
Mi s-a spus de multe ori că „nu sunt șanse”, să nu-mi fac speranțe, să nu mă zbat inutil. Până când am văzut raze de soare răsărind. Dar cu forțări, cu bătăi de aripi, cu perseverență și transpirații. A durut tare, dar am văzut minuni și le-am simțit pe pielea mea. Și atunci orice durere a trecut, doar aripile s-au întărit, au crescut mai puternice, ca altele noi, de neoprit. Și m-a făcut să-mi dau crezare MIE oricând, în orice situație, înainte de orice. EU și visurile MELE putem să facem orice, putem depăși tot, dincolo de orice raționamente ar aduce alții.
Nu-i poți spune unui om care crede cu tărie în visurile-i că nu se poate, să nu (mai) spere.
Ai două opțiuni în fața problemelor:
- să te vaiți, să renunți înainte de a începe lupta, ca să aștepți să treacă de la sine. (Nu va trece, fyi, nu va veni nimeni să le rezolve pentru tine. No one really cares și nici c-ar trebui. Sau va trece, dar umil și sărăcăcios, și te va roade neputința pe care ți-o acorzi atât de facil singur.). Să rămâi acolo jos, pe pământ sau podea… inert, inapt doar în mintea-ți.
- să lupți, chiar și cu șanse să nu ieși tu învingător. Să te pui pe creat soluții, strategii.
Adesea trăiești mai mult când te înhami la luptă să găsești rezolvări, când îți oferi tu singur încredere și investești răbdare, antrenament și speranțe în forțe proprii. Și „mori” ușor un nimeni refuzând înrolarea încă de pe când doar se zvonește despre luptă.
Nimic nu poate egala bucuria, forța și satisfacțiile culese după zbatere și stoarcere de puteri. Doar tu, făcând față noilor provocări ce vor fi să vină! Și vor mai veni… ohooo!
De undeva de deasupra norilor, cu încredere pentru fiecare aripi care (z)bat*,
*da, ăsta-i text scris în avion, (inclusiv) literal de printre nori…
P.S.: Vă las mai jos o parte din versurile preferate mult de mine, pentru toți cei care nu renunță.
„Uşor nu e nici cântecul.
Zi şi noapte – nimic nu-i uşor pe pământ.
Căci roua e sudoarea privighetorilor
Ce s-au ostenit noaptea cântând.” (Lucian Blaga, Catren)
Foarte frumos ce ai scris, a 3-a oară e cu noroc așa mi-se spune, tot mie îmi revine de făcut și nu va trece doar în momentul în care o mă las căzut la pământ ca o frunză .
Felicitări celor care au avut curajul imens! :)))
Bună, Roby.
Mulțumesc pentru aprecieri. Mă bucur că te regăsești. 🙂